Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce planuri are Primăria Constanța cu Podul de la Butelii

ro

06 Jun, 2014 00:00 2371 Marime text
Mugur Voinescu, inginer-şef al Departamentului de Producţie din cadrul societăţii Confort Urban SRL, susține că Podul de la Butelii va fi inclus într-un program de reabilitare cel mai devreme anul viitor. „Podul va fi închis pentru reparații anul viitor sau peste doi ani”, a afirmat inginerul-șef. Acesta susține că pentru acest obiectiv de investiții vor fi alocate fonduri de la bugetul local. „Banii pentru reabilitare vor fi prevăzuți în bugetul pe anul viitor”, a menționat Mugur Voinescu.

Acesta a declarat și că până la această dată nu s-a intervenit pentru reabilitare întrucât nu a fost posibil. „Nu am putut să intervenim atâta timp cât Podul IPMC era în reparaţii. Suntem în măsură să intervenim pentru reabilitarea Podului de la Butelii după finalizarea lucrărilor la Podul IPMC”, a explicat Mugur Voinescu. Potrivit acestuia, dacă lucrările se vor înscrie în grafic, lucrările la Podul IPMC vor fi gata în toamnă.
În privința Podului de la Butelii se are în vedere scoaterea în totalitate a șinei de tramvai, decopertarea și refacerea izolației, precum și reabilitarea covorului asfaltic.

Inginerul-șef nu a fost în măsură să menționeze cu precizie costul viitoarei lucrări. „Este o lucrare mult mai mică decât cea de la Podul IPMC, în cazul căreia banii vin de la Guvern. Pentru Podul de la Butelii vom cheltui doar un procent de 10-15% din fondurile alocate pentru Podul IPMC”, a mărturisit Mugur Voinescu. Precizăm că valoarea lucrărilor de reabilitare a Podului IPMC se ridică la peste 12 milioane de lei.
Întrebat dacă va fi organizată o licitație pentru realizarea lucrării, inginerul-șef a declarat că, probabil, Podul de la Butelii va fi reparat de către constructorul care va câștiga noua licitație pentru reabilitarea drumurilor din municipiu. „Contractul încheiat pe 3 ani cu firma Shapir, care se ocupă cu reparația drumurilor din municipiu, expiră. Anul viitor, în perioada februarie-martie, vom organiza o nouă licitație pentru un contract valabil pe durata următorilor trei ani”, a mai menționat Mugur Voinescu.

Firma Shapir Structures SRL a câștigat licitația organizată de Confort Urban SRL pentru suma de 160.770.352 de lei. Potrivit anunţului de atribuire numărul 131673/24.03.2012 este vorba despre un contract de întreţinere, reparaţie şi modernizare a tramei stradale a municipiului Constanţa pentru anii 2012, 2013, 2014.

SC Shapir Structures SRL, firma care a construit locuinţele sociale din Complexul „Henri Coandă”, a obţinut din 2008 până în prezent, direct sau prin intermediul unor firme afiliate, numai la Constanţa, contracte de aproximativ 400 de milioane de lei. Banii i-a câștigat prin intermediul a patru atribuiri.

Amintim că, anul acesta, numele societăţii Shapir Structures SRL apare și în scandalul iscat în jurul contractului pentru construirea campusului social „Henri Coandă”, unde au intrat pe fir procurorii DNA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii