Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:09 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bugetul MINAC, în dezbaterea consilierilor judeţeni. Cum se împart fondurile între investiţii şi programul de evenimente (document)

ro

13 Feb, 2018 00:00 690 Marime text
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) şi-a estimat bugetul anului 2018 la suma de 6.899.000 de lei şi l-a înaintat Consiliului Judeţean, spre aprobare în şedinţa de miercuri, 14 februarie.
 
Potrivit proiectului, bugetul este structurat astfel: fondul de salarii propus este de 4.345.000 de lei, reprezentând drepturile salariale pentru 100 de posturi. Pentru acoperirea acestor cheltuieli, conform prevederilor fiscale ale Legii 153/2017, se solicită o subvenţie în cuantum de 4.000.000 de lei, reprezentând drepturi salariale.
 
De asemenea, se solicită acordarea unei subvenţii în cuantum de 145.000 de lei, reprezentând acordarea de vouchere/tichete de vacanţă, tot pentru 100 de posturi, conform prevederilor OUG 90/2017. Diferenţa cheltuielilor de salarii va fi suportată din veniturile proprii ale instituţiei.
 
Fondul de salarii la capitolul alte drepturi salariale s-a prevăzut suma de 200.000 de lei, dat fiind ca MINAC are de executat cercetări arheologice sistematice pe zece situri arheologice, program prelungit în toate expoziţiile care necesită angajări de personal sezonier şi plăţi ocazionale pentru experţi şi specialişti în domeniu.
 
Pentru cheltuieli bunuri şi servicii s-a prevăzut suma de 2.150.000 de lei, pentru care se solicită o subvenţie de 400.000 de lei, repartizată după cum urmează: 200.000 de lei pentru reparaţii interioare la Muzeul Adamclisi şi anexe, 200.000 de lei pentru cheltuieli energie termică şi servicii de pază la sediul central MINA Constanţa. Diferenţa cheltuielilor de bunuri şi servicii va fi suportată din veniturile proprii ale instituţiei.
 
Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare - 500.000 de lei - cuprind: mentenanţă lunară pentru pază, asistenţă juridică, servicii SSM+PSI, instalaţii supraveghere antiefracţie, instalaţii hidranţi, servicii IT, mentenanţă instalaţie corpuri iluminat, Legis, servicii purificare apă, întreţinere lift dizabilităţi.
 
Pentru reparaţii curente Ia sediul MINA Constanţa - spaţii expoziţionale, Complexul Muzeal Adamclisi, precum şi Ia Muzeul Histria. Total: 400.000 de lei.
 
Pentru deplasări interne: diurnă, cazări, sesiuni, colocvii, cursuri de pregătire, zece şantiere arheologice sistematice, cercetări preventive, se alocă 50.000 de Iei.
 
Pentru deplasări în străinătate - 20.000 de lei, iar pentru materiale laborator: substanţe pentru curăţare, restaurare şi conservare piese din patrimoniul MINAC - 10.000 de lei.
 
Pentru cărţi, publicaţii, materiale documentare - 10.000 de Iei. Pentru pregătire profesională: cursuri diferite stadii de pregătire, restaurator, conservator, muzeograf, contabilitate, achiziţii publice - 30.000 de Iei.
 
Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii prevăzute în buget: 500.000 de lei - manifestări cultural-ştiinţifice (sesiuni, simpozioane şi mese rotunde): 130.000 de lei.
 
Organizare expoziţii permanente etaj II, expoziţii temporare - 63.000 de lei. Sesiunea anuală internaţională „Pontica“ (circa 120 de persoane, durata trei zile - mape, programe, afişe, excursie de studiu, cazare participanţi) - 50.000 de lei.
 
Cheltuieli lucrări conservare - restaurare bunuri arheologice: 70.000 de lei, ridicări topo - 15.000 de lei (necesare pentru săpăturile sistematice şi preventive), vidanjare Histria -10.000 de lei (5-6 vidanjări anual). Dezinsecţie-deratizare - 15.000 de lei (sediul MINAC, Mozaic, Laborator).
 
Cheltuieli de capital, în sumă de 354.000 de lei - reprezintă investiţii pe care instituţia doreşte să le efectueze din surse proprii.
 
Aşadar, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa solicită pentru anul 2018 subvenţia din fondurile Consiliului Judeţean Constanţa în sumă de 4.545.000 de lei pe următoarele categorii de cheltuieli:
- cheltuieli de personal - 4.145.000 de lei (reprezentând 4.000.000 de lei - drepturi salariale şi 145.000 - acordarea de vouchere/tichete de vacanţă, tot pentru 100 de posturi, conform prevederilor OUG 90/2017);
- cheltuieli bunuri şi servicii - 400.000 de lei (reprezentând: 200.000 de lei - reparaţii interioare Muzeu Adamclisi şi anexe şi 200.000 de lei - cheltuieli pentru energie termică, servicii pază la sediul central al MINA Constanţa).
 
Pentru acoperirea bugetului estimat de 6.899.000 de lei, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa prevede realizarea unor venituri proprii de 2.304.000 de lei şi a unor proiecte de finanţare cu fonduri nerambursabile (proiect Black Sea - EASME) - 50.000 de lei.

Planul de activităţi al MINAC pentru 2018 

Planul de activităţi pentru 2018 al MINAC cuprinde manifestări al căror buget este de 1.179.000 de lei. Aşa cum reiese din proiectul de buget, cercetarea arheologică este estimată la 325.000 de lei, cercetarea arheologică preventivă - 85.500 de lei, manifestările ştiinţifice şi culturale - 105.000 de lei, iar activitatea expoziţională - 160.000 de lei. Planul editorial este bugetat cu 40.000 de lei, iar activitatea de documentare şi perfecţionare - aproximativ 20.000 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza bugetul de venituri şi cheltuieli, lista de investiţii şi programul de evenimente pentru anul în curs ale MINAC.

Ti-a placut articolul?

Comentarii