Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:21 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE VIDEO+TEXT Zeci de preoți și credincioși participă la Sf. Liturghie susținută de ÎPS Teodosie la biserica din zona Macul Roșu din Constanța pentru care s-a decis demolarea (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

10 Jun, 2022 07:54 8202 Marime text
Slujba la Biserica Izvorul Tămăduirii din ConstanțaÎn această dimineață, de la ora 7.30, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oficiază Sf. Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii”, din zona Macul Roșu, municipiul Constanța, cea pentru care instanța a decis demolarea. 

La finalul acestei săptămâni expiră prelungirea acordată de municipalitatea pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești cu privire la demolarea bisericii. 

Pe 11 mai, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și primit de la Primăria Constanța o amânare pentru punerea în aplicare a sentinței definitive în ceea ce privește soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii din zona Macul Roșu, municipiul Constanța.
 
ÎPS TeodosieAltă solicitare pentru prelungirea termenului nu a fost depusă, oficial, la Primăria Constanța, conform reprezentanților municipalității. Astfel, acest termen expiră la finalul acestei săptămâni.

În jurul orei 7.30 a ajuns cu o mașină la lăcașul de cult ÎPS Teodosie. 

Zeci de preoți erau deja la biserică și așteptau începerea slujbei. Aceștia au fost anunțați de ieri printr-un mesaj pentru a veni în număr cât mai mare la slujba susținută de ÎPS Teodosie. 

La slujbă participă aproximativ 150 de credincioși. 

Un bărbat a spus că va dormi zilnic aici pentru a preveni demolarea. Este venit din Mangalia. 

Deputatul Dumitru Focșa. Foto: ZIUA de ConstanțaPrintre credincioșii și preoții care participă la slujbă se află și membri ai AUR. Deputatul AUR, Dumitru Focșa a precizat că a trimis inclusiv o interpelare in legătură cu situatia bisericii. 

Se pare că vor ajunge la slujbă și membri AUR de la București. 

„În România, bisericile s-au demolat doar în perioada comunistă, dar nici atunci comuniștii nu au îndrăznit să le dărâme pe toate ci au relocat multe din biserici. În cultul ortodox, odată ce o biserică se întemeiază, nu mai poate fi demolată. Apelul AUR către primarul Chițac este să relocheze această biserică dacă se consideră că încurcă și dacă dorește să respecte deciziile instanței. Nu este admisibil să vii cu buldozerele și să îți bați joc de un cult religios, oricare ar fi acesta. în timpul campaniei electorale, Vergil Chițac spunea că este creștin. So demonstreze acest lucru“ - a declarat pentru ZIUA de Constanța, George Simion, liderul AUR. 


Simion a menționat că va sosi la Constanța dacă primarul Chițac va trimite buldozerele la lăcașul de cult. 

Credincioșl la slujbăLa slujbă a ajuns un grup de persoane îmbrăcate în costum popular care poartă mai multe steaguri ale României. 

Aceștia au o pancartă pe care scrie: „Stop terorizării populației“. 

La eveniment a sosit și primarul orașului Ovidiu, George Scupra. 

ÎPS Teodosie a stropit credincioșii cu aghiazmă. 

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane e prezentă la slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Biserica din zona macul Roșu printre credincioși. 

ANITP are colaborare cu Patriarhia Română. Sunt împărțite flyere pentru stoparea exploatării de persoane. 

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu a precizat că Arhiepiscopia Tomisului se aliniază celor spuse de Patriarhie, în sensul că doresc găsirea unei soluții pentru mutarea lăcașului de cult, care se află aici din 2002. Desigur, există si varianta găsirii unei soluții prin autorizarea prezentului spațiu.

„Îmi este milă de primarul Constanței că și-a pierdut credința. Instanța a dat o sentință fără discernământ. Cum să dărâmi o biserică. (...) Nu se va dărâma aceasta biserică. (...) Nici poliția nu poate interveni. (...) Să se teamă cei care vor să dărâme“ - a precizat ÎPS Teodosie.

„Vreau să vină domnul Chițac și alții care îl însoțesc. Am înțeles că este condus de o femeie, City Manager. Păcat! Sper să îi revină credința. Mă rog și pentru judecătorii care au dat această sentință. De 20 de ani este această biserică. Cum să desființezi această biserică. Este valabil și pentru Biserica Sf Haralambie. Noi suntem o familie. Această familie creștină trebuie să trăiască în credință, iubire și bunăstare. Aici vor sta preoți de strajă. Vom sta zi și noapte. Cum să mutăm loc sfințit de 20 de ani. Mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta. Îl rog pe Dumnezeu pentru cei din Consiliul Local. Cer ajutor și de la doimnul prim ministru. Să fiți general și al Domnului Iisus Hristos. Să ne ajute Bunul Dumnezeu“ - a declarat ÎPS Teodosie.

„Buldozerele nu trec peste oameni. Ne vom sesiza și venim o sută. Dacă este nevoie facem un referendum cu 100 de preoți și 10.000 de credincioși la primărie și aici la biserică. Decizia poate fi schimbată. Este o decizie nefirească. Un sacrilegiu nu este o decizie firească. Dreptul divin est edeasupra dreptului uman. Creștinii au dreptul să se roage. Au acest drept constituțional. S-a încălcat acest drept de  ase ruga unde s-au rugat 20 de ani. Cine le ia acest drept? Justiția, Primăria, nimeni nu are dreptul acesta. Au fost hotărâri nedrepte și trebuie să fie corectate“ -a mai menționat ÎPS Teodosie.


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii