Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de percheziții în Constanța pentru trafic de minori și proxenetism

ro

03 Oct, 2023 14:03 1275 Marime text



În urma celor 21 de percheziții domiciliare, efectuate la data de 26 septembrie a.c., de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au fost descoperite și ridicate 3 autoturisme de lux, 11.880 de dolari, 20.915 lei și 395 de euro.

De asemenea, au fost ridicate 26 de terminale mobile, un sistem DVR, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au reținut 14 persoane bănuite, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism.

În cursul zile de 27 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a doi dintre reținuți și a luat măsura controlului judiciar, față de celelalte 12 persoane reținute.

Față de soluția dispusă cu privire la cele 12 persoane bănuite, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au formulat contestație.

Reamintim că, la data de 26 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au pus în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, un grup infracțional organizat, format din 15 membri (din care patru angajați, în diverse funcții în cadrul unui club pentru adulți), ar fi recrutat 9 persoane vătămate, dintre care una minoră, sub pretextul angajării ca dansatoare, pe care le-ar fi determinat să practice prostituția, în scopul obținerii de beneficii materiale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate Tulcea și Port Maritim, precum și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Mega-dosar la DIICOT Constanța! 15 persoane trimise în judecată

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii