Vizită regală la Statul Major al Forțelor Navale Române
Vizită regală la Statul Major al Forțelor Navale Române
01 Jul, 2026 20:14
ZIUA de Constanta
195
Marime text
195
Marime text

Miercuri, 1 iulie 2026, Majestatea Sa Margareta a României și principele Radu au fost oaspeții Statului Major al Forțelor Navale Române.
La sosire, cei doi au fost întâmpinați de viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale Române, fiind prezentat onorul militar în fața sediului instituției, potrivit unei postări a Familiei Regale, pe Facebook
Vizita a continuat cu o prezentare a activității, misiunilor și rolului Forțelor Navale Române, susținută de conducerea instituției militare. Oficialii au discutat despre principalele direcții de acțiune și provocările actuale ale Forțelor Navale.
În holul principal, în prezența unui număr de ofițeri ai Forțelor Navale din SMFN și din alte structuri militare, viceamiralul Mihai Panait a oferit Majestății Sale Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Navale, ca semn al prețuirii și ca recunoaștere a contribuției Custodelui Coroanei la susținerea și promovarea Marinei Militare a României.
Programul a cuprins, de asemenea, prezentarea unor opere de artă ale Muzeului Național al Marinei Române expuse la Statul Major, făcută de Andreea Croitoru și de Dan Dragoș Sichigea. Expunerea a evidențiat patrimoniul instituției, ce reunește colecții de machete de nave militare și civile, uniforme istorice, instrumente de navigație și piese de arheologie subacvatică.
La finalul vizitei, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au stat de vorbă cu personalul militar și civil al Statului Major al Forțelor Navale și a vizitat diverse spații de lucru ale instituției.
Citește și
FOTO-VIDEONava-școală „Mircea” a ajuns la Baltimore după un schimb de experiență cu velierul portughez „NRP Sagres”
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


