Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:40 08 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Debitul Dunării va crește. A doua barjă a fost scufundată pentru protejarea alimentării cu apă a centralei de la Cernavodă

ro

08 Aug, 2026 17:50 213 Marime text


Debitul Dunării la intrarea în România se situează în jurul valorii de 1.400 de metri cubi pe secundă și va începe să crească din 13 august, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. Între timp, autoritățile continuă operațiunile pentru redirecționarea unei părți a apei către brațul care alimentează centrala de la Cernavodă.

Ana Maria Agiu, reprezentanta Administrației Naționale „Apele Române”, a anunțat că debitul fluviului va rămâne staționar până pe 12 august inclusiv.

„Începând cu 13 august, debitul Dunării va crește și va ajunge în jurul valorii de 1.450 de metri cubi pe secundă. Se va menține staționar în data de 13 și 14 august, urmând ca în 15 august să crească și să ajungă la valoarea de 1.500 de metri cubi pe secundă”, a transmis aceasta.


Creșterea este așteptată să se resimtă și la Cernavodă, însă cu o întârziere de aproximativ cinci zile, necesară propagării debitului de la intrarea Dunării în țară până în zona centrală.

„Această veste este una îmbucurătoare și va avea cu siguranță consecințe pozitive și asupra nivelurilor Dunării la Cernavodă”, a explicat Ana Maria Agiu.


Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât de la -218 centimetri la -222 de centimetri, înregistrând o scădere de patru centimetri într-o singură zi.

Reprezentanta Apelor Române arată însă că nivelul consemnat în ziua precedentă era identic cu cel din 3 august. În acest interval au existat scăderi și perioade de stabilizare, ceea ce a încetinit evoluția nefavorabilă.

„Putem spune că am câștigat aproape o săptămână în care nivelul Dunării a variat. Prima dată a fost o scădere, apoi o stabilizare, din nou o scădere, dar a ajuns la același nivel ca în ziua de luni, 3 august”, a precizat Ana Maria Agiu.


Potrivit prognozei hidrologice, nivelul apei ar urma să mai scadă până la -230 de centimetri începând cu 12 august, după care să se stabilizeze cel puțin până pe 15 august.

În paralel cu monitorizarea debitelor, autoritățile desfășoară lucrări pentru direcționarea apei către brațul Dunării care asigură alimentarea centralei de la Cernavodă.

A doua barjă prevăzută în cadrul intervenției a fost scufundată după o operațiune care a durat aproximativ 11 ore și s-a încheiat în cursul nopții. Lucrările continuă cu celelalte două barje.

„Scopul este formarea a două praguri artificiale menite să favorizeze redirecționarea unei părți a debitului Dunării către brațul care asigură alimentarea cu apă a centralei de la Cernavodă”, a explicat reprezentanta Apelor Române.


Măsurile includ și dislocarea unei stânci care afecta circulația apei, precum și lucrări de dragaj efectuate de Administrația Fluvială a Dunării de Jos.


Potrivit Anei Maria Agiu, intervențiile au contribuit inițial la stabilizarea nivelului, iar ulterior la încetinirea scăderii acestuia. Autoritățile se așteaptă ca lucrările aflate în desfășurare, împreună cu viitoarea creștere a debitului Dunării, să ajute la menținerea alimentării cu apă în zona Cernavodă.





Citește și:
VIDEO. Operațiunea de la brațul Bala continuă astăzi. Alte două barje vor fi scufundate


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii