Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:52 13 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Verificări în stațiunea Mamaia Două puncte de lucru, sancționate

ro

13 Jul, 2020 22:20 488 Marime text
  • Acțiune de verificare în stațiunea Mamaia.
 
La data de 12 iulie a.c., polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul I.P.J. Constanța, împreună cu polițiști ai Poliției stațiunii Mamaia și reprezentanți de la Protecţia Consumatorului și Direcția Sanitar Veterinară Constanța, au verificat două puncte de lucru de pe raza stațiunii Mamaia.

În acest context, polițiștii de investigare a criminalității economice au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 lei, respectiv o sancțiune la Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în cuantum de 5.000 lei și un avertisment la OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Totodată, au fost indisponibilizate 37 de sticle cu băuturi alcoolice, în vederea stabilirii provenienței mărfurilor.

De asemenea, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor minimale de securitate a obiectivelor, bunurilor și valorilor, conform HG 301/2012.  
 
Reprezentanții de la Protecţia Consumatorului au aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 17.000 lei la O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor și au indisponibilizat, în vedrerea distrugerii, 54 de litri de semipreparate alimentare și 11 kilograme de pește, iar cei de la Direcția Sanitar-Veterinară Constanța au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000  de lei,  prevăzută HG 984/2005 și au ridicat în vederea confiscării  65 de kilograme de produse alimentare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii