Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UAT Albești amendată de Garda de Mediu Constanța după distrugerea unor pâlcuri de bujori (GALERIE FOTO)

ro

09 Jun, 2023 14:23 1089 Marime text
|Sursa galeriei foto: Garda de Mediu ConstanțaDupă apariția în mediul on-line a unei postări referitoare la distrugerea unor pâlcuri de bujori, Garda de Mediu Constanta a efectuat verificări pe raza comunei Albești, în situl NATURA 2000.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, s-a constatat că UAT Albești a efectuat lucrări agricole în aria naturală protejată Pădurea Hagieni-Cotu Văii, care au condus la modificarea configurației naturale a terenului.

„Lucrările agricole au fost realizate fară avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Comisarii GNM au sancționat  UAT Albești cu amenda în valoare de 30.000 lei pentru nerespectarea OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate“ - au mai precizat reprezentanții Gărzii de Mediu.

Amintim că, în luna octombrie 2022, bujorul a fost declarat floare națională a României, prin decret semnat de președintele României, Klaus Iohannis. 

Citește și: 

Iohannis a semnat decretul. Bujorul, declarat floare națională a României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii