Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:08 18 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Bătrână de 70 de ani, agresată de un angajat al unei societăţi de telefonie mobilă

ro

12 Mar, 2021 12:49 536 Marime text
  • O femeie de 70 de ani a fost agresată de un angajat al unei societăţi de telefonie mobilă.
  • Femeia a vrut să facă o sesizare, dar s-a ales cu îmbrânceli şi jigniri.
În data de 11 martie, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de un bărbat, care a reclamat faptul că mama lui a fost agresată de un angajat al unei societăţi de telefonie mobilă.
 
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat o femeie, în vârstă de 70 de ani, care a declarat verbal faptul că, s-a prezentat la sediul societăţii de telefonie mobilă pentru a depune o sesizare. Femeia a prezentat sesizarea unei angajate, aşteptând numărul de înregistrare, însă, între timp, şi-a făcut apariţia un alt angajat al societăţii de telefonie mobilă, care a început să ţipe la ea, susţinând faptul că nu poate să îi înregistreze sesizarea, ,,pentru că aşa vrea el”.
 
 Femeia a relatat faptul că a insistat să primească numărul de înregistrare al sesizării, motiv pentru care, bărbatul a început să îi adreseze expresii jignitoare, fiind îmbrâncită până la uşa de acces în societate, moment în care femeii i-a căzut pe jos şi geanta pe care o avea asupra sa.   
 
Femeia a continuat să insiste cu privire la primirea unui număr de înregistrare, astfel că, la un moment dat,  bărbatul i-a înmânat copia sesizării şi un număr de înregistrare, însă femeia a declarat faptul că a primit un număr de înregistrare fictiv, fără o dată de înregistrare, precizând faptul că originalul sesizării a fost aruncat la coşul de gunoi.
 
Femeia a revenit în sediul societăţii cu solicitarea de a primi un număr de înregistrare şi o dată de înregistrare, moment în care angajatul societăţii de telefonie mobilă a îmbrâncit-o, femeia lovindu-se cu capul de uşa de acces în societate.
 
Fiind întrebat de cele întâmplate, bărbatul reclamat a declarat că femeia s-a prezentat cu o sesizare la sediul societăţii, însă în momentul în care i s-a comunicat faptul că cererea nu îi poate fi înregistrată, aceasta a insistat, motiv pentru care el a luat-o de mână şi a condus-o afară, pentru a nu deranja clienţii prezenţi în acel moment în sediul societăţii.
 
Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, aducând la cunoștința persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

Sursa foto: Jandarmeria Tulcea
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii