„Troita Calatorului de la Mare", sfintita in prezenta Ministrului Apararii Nationale
„Troita Calatorului de la Mare", sfintita in prezenta Ministrului Apararii Nationale
1964
Marime text
Astăzi, de la ora 13.30, în parcul din faţa Administraţiei Porturilor
Maritime Constanţa, are loc, în prezenţa autorităţilor locale şi a
Ministrului
Apărării Naţionale, domnul Gabriel Oprea, sfinţirea „Troiţei Călătorului
pe
Mare", ce poartă Hramul „Sfântul Gheorghe".
Troiţa a fost ridicată de meşteri ai Sihăstriei Putna, la iniţiativa şi prin grija prefectului judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, dar şi cu sprijinul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa - a directorului general Ioan Bălan şi SC ABC Val. „Am înălţat această troiţă în cinstea tuturor celor care îşi leagă într-un fel sau altul destinul de mare, civili şi militari, dar şi a memoriei celor care şi-au pierdut viaţa în apele mărilor şi oceanelor lumii", a transmis prefectul Claudiu-Iorga Palaz, prin intermediul unei informări de presă. La finalul ceremoniei va defila garda de onoare formată din patru plutoane ale Garnizoanei Constanţa şi un pluton al Grupului pentru Tradiţii Militare Române din Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


