Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:07 05 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trafic îngreunat pe strada Soveja din Constanța!

ro

24 Jun, 2020 10:58 475 Marime text

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe str. Soveja nr. 77, din municipiul Constanța, echipele RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe primele două benzi de circulație de pe această stradă, pe o porțiune de 60 de metri, pe sensul de mers dinspre str. Izvor către str. Ștefăniță Vodă (zona Eden), astăzi – 24 iunie 2020, în intervalul orar 10.00 – 14.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, transmite RAJA.

Ti-a placut articolul?

Comentarii