Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenul pentru amenajarea parcului trece intr-un final, la CJC

ro

03 Feb, 2010 04:41 1003 Marime text

Spaţiu verde de 500.000 de euro la Universitatea Maritimă

După ce în şedinţa de Consiliu Judeţean din luna decembrie, proiectul de hotărâre referitor la emiterea acordului de principiu pentru trecerea unei suprafeţe de teren de 3.462 metri pătraţi de la CLM către CJC, a dus la părăsirea de către aleşii PD-L a sălii de şedinţe, vineri, consilierii locali trebuie să voteze definitivarea acordului.

Hotărârea CJC-ului nr. 397 din 18.12.2009 care a creat dispute între şeful administraţiei judeţene şi consilierii democrat-liberali face referire la trecerea suprafeţei de teren de 3.462 metri pătraţi în vederea amenajării unui parc. Dacă proiectul va primi numărul de voturi necesar, terenul va trece în administrarea CJC-ului dar îşi va păstra regimul juridic de domeniu public al municipiului Constanţa.

Scandalul reprezentat de această trecere, provocat de preşedintele CJC în urmă cu mai bine de o lună, care i-a determinat pe cei şase consilieri judeţeni ai PD-L să părăsească sala de şedinţe a avut la bază indiferenţa preşedintelui CJC, la momentul în care consilierii au solicitat câteva lămuriri în privinţa proiectului privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivul de investiţii „Amenajarea Parcului public I N Roman şi împrejmuire", faza PT+DDE.

Consilierul judeţean Adrian Gheorghiţă s-a ridicat în picioare pentru a cere explicaţii în legătură cu acest proiect, înainte de a se vota proiectul de hotărâre anterior, însă şeful CJC s-a făcut că nu-l vede. Constantinescu a susţinut ulterior că Gheorghiţă nu ar fi ridicat mâna să se înscrie la cuvânt, aşa cum prevede regulamentul. După ce a părăsit sala, Adrian Gheorghiţă a precizat că voia să îl întrebe pe preşedintele CJC de ce s-a alocat suma de 500.000 euro, pentru amenajarea suprafeţei de teren.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii