Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:59 22 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Știri România Exercițiu de urgență la Spitalul „Gerota”. Raed Arafat coordonează extinderea secției ATI cu sprijinul IGSU

ro

22 Jun, 2025 16:35 219 Marime text
Sursă: Facebook/IGSU
 
  • Comandantul acțiunii, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, s-a aflat în această dimineață la Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București.
     
Comandantul acțiunii, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, s-a aflat în această dimineață la Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București, transmite un comunicat din partea IGSU.

Potrivit scenariului exercițiului, unitatea medicală, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a notificat Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției cu privire la supraaglomerarea secției de terapie intensivă. Toate paturile sunt ocupate de pacienți critici, intubați și ventilați, iar alți doi pacienți se află pe tărgi suplimentare în ATI, în timp ce alți doi pacienți, aflați în aceeași stare critică, sunt internați în Unitatea de Primiri Urgențe.

Conducerea spitalului a anunțat că, în urma măsurilor organizatorice adoptate în cursul zilei anterioare, au fost eliberate mai multe saloane, însumând aproximativ 16 paturi, care pot fi transformate în paturi de terapie intensivă.

Totodată, spitalul a solicitat sprijin pentru extinderea capacității ATI, prin dotarea saloanelor eliberate cu echipamente și dispozitive medicale specifice acestei activități.

Ca urmare, la nivelul CNCCI a fost luată decizia de a sprijini unitatea medicală prin alocarea unui container specializat, echipat cu aparatură medicală, din stocurile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, aflate în cea mai apropiată locație disponibilă. Containerul este capabil să asigure dotarea necesară pentru 15 paturi de terapie intensivă.

Tehnicienii firmelor furnizoare vor fi solicitați să sprijine montarea și punerea în funcțiune a echipamentelor la sediul spitalului.

Spitalul a pus la dispoziție secția de gastroenterologie, care se află în curs de transformare în secție de terapie intensivă.




Citește și:
Știri România: Pompierii bulgari participă la Exercițiul Seism 2025
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii