Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 03 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, Franța

ro

03 Jul, 2025 11:44 244 Marime text
Foto: IGSU/ Imagine cu rol ilustrativ




Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, Franța
 
Misiunea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, desfășurată în Republica Franceză, a continuat ieri, 2 iulie, cu o primă intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetație, izbucnit în zona localității Toulouges.
 
Potrivit unui comunicat al IGSU, în prima parte a zilei, în urma analizei de risc efectuate de autoritățile franceze, în cadrul ședinței operative zilnice, s-a decis dislocarea forțelor modulului RO GFFF-V în proximitatea localității Palau-del-Vidre, într-o zonă cu risc major de incendiu. Ulterior, în cursul după-amiezii, echipajele române au fost repoziționate la SDIS Perpignan Vest (Service Départemental d’Incendie et de Secours des Pyrénées-Orientales), pentru reducerea timpului de răspuns, în cazul apariției unor evenimente ce puteau pune în pericol comunitățile locale.
 
„În jurul orei 17:00, echipajele au fost alertate pentru stingerea unui incendiu de vegetație și fond forestier, izbucnit între strada Chem. des Bassettes și râul Basse. Intervenția s-a desfășurat în cooperare cu echipele franceze, pe o suprafață de aproximativ 3 ha. Pompierii români au intervenit cu 3 autospeciale destinate stingerii incendiului și alimentării cu apă a mijloacelor de intervenție, utilizate de modulul românesc și de cel francez.”, spun pompierii.
 
 
Conform prognozei de risc, pentru ziua de astăzi, 3 iulie, în Departamentul Pyrénées-Orientales, riscul apariției incendiilor de pădure este unul moderat, astfel că modulul național va fi dislocat în puncte strategice, pentru asigurarea unui răspuns rapid și eficient în cazul producerii unui incendiu de pădure, conform IGSU.

 
Misiunile desfășurate se realizează sub directa coordonare a ofițerului de legătură francez și sunt destinate limitării propagării incendiului spre zonele locuite, precum și menținerii unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată.


Citește și
Un puternic incendiu a izbucnit pe insula Creta, în Grecia. Locuitori și turiști au fost evacuați
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii