Știri din Constanța A fost contestată licitația pentru supervizarea lucrărilor la noul terminal al Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu
Știri din Constanța: A fost contestată licitația pentru supervizarea lucrărilor la noul terminal al Aeroportului
01 Sep, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1740
Marime text
- Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o decizie care vizează licitația deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului sectorial având ca obiect „Servicii de supervizare pe perioada de proiectare, execuție și garanție a lucrărilor executate pentru «Dezvoltare terminal, turn control și parcare la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu»"
- Contestația a fost înregistrată de TPF Inginerie SRL, împotriva rezultatului procedurii și raportului procedurii emise de SN Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu SA
- Consiliul a admis în parte, contestația formulată, anulează, în parte, raportul procedurii și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile cu privire la oferta depusă de Consitrans SRL
- Autoritatea contractantă are termen de 10 zile să reevalueze oferta depusă de Consitrans SRL, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, a documentației de atribuire și a legislației incidente
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o decizie care vizează licitația deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului sectorial având ca obiect „Servicii de supervizare pe perioada de proiectare, execuție și garanție a lucrărilor executate pentru «Dezvoltare terminal, turn control și parcare la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu»", Cod CPV 71247000-1 Supraveghere a lucrărilor de construcții (Rev. 2), potrivit anunțului de participare nr. CN1054388/21.04.2023.
Decizia nr. 1955/C5/2053 a fost adoptată la contestația nr.CNM-OF-MCO-646(0)- 24.07.2023, înregistrată de TPF Inginerie SRL, cu sediul social în municipiul București, reprezentată legal prin administrator Marian Constantinescu, împotriva rezultatului procedurii, consemnat în adresa nr. 10379/13.07.2023 și în raportul procedurii nr. 10377/13.07.2023, emise de SN Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu SA.
TPF Inginerie SRL a solicitat Consiliului să admită contestația și să dispună următoarele: anularea rezultatului procedurii de atribuire consemnat în comunicarea nr. 10379/13.07.2023; anularea raportului procedurii nr. 10377/13.07.2023, a actelorcare au stat la baza emiterii acestuia, precum și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce privește admisibilitatea și evaluarea ofertei depusă de Consitrans SRL; obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depusă de Consitrans SRL pornind de la considerentele expuse în contestație.
Prin cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante nr. 3275/04.08.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 42781/04.08.2023, Consitrans SRL cu sediul în municipiul București, reprezentată legal prin președinte Eduard Hanganu, a solicitat Consiliului să dispună următoarele: admiterea în principiu a cererii de intervenție în favoarea SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA; respingerea în tot a contestației formulate de TPF Inginerie SRL, ca fiind neîntemeiată și menținerea rezultatului procedurii de atribuire și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației.
Asupra cauzei de față, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis să admită în parte, contestația formulată de TPF Inginerie SRL în contradictoriu cu SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA, anulează, în parte, Raportul procedurii nr. 10377/13.07.2023 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile cu privire la oferta depusă de Consitrans SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului și obligă entitatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să reevalueze oferta depusă de Consitrans SRL, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, a documentației de atribuire și a legislației incidente.
Totodată, Consiliul a respins cererea de intervenție formulată de Consitrans SRL.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Despre Consitrans SRL
Platforma Confidas.ro informează că societatea Consitrans SRL a fost fondată în anul 1991, are sediul social în București, pe strada Polonă, și se ocupă de inginerie și consultanță tehnică.
Asociați în firmă sunt Eduard Hanganu, care deține 92% și funcția de administrator, și Viorica Hanganu deține diferența de 8%.
Consitrans SRL este beneficiara a 60 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 140.809.750,68 lei. În 2021, societatea a încheiat contractul pentru studiile și proiectul tehnic pentru Autostrada București-Brașov, tronson Ploiești-Brașov, contract de peste 46 de milioane de lei. Tot cu CNAIR, a semnat și în 2020, pentru lotul 3 de supervizare a execuției la Centura București, contract de peste 21 de milioane de lei.
Consitrans SRL este asociat și în firma Construct Romstrade Consitrans SRL. Eduard și Viorica Hanganu mai sunt asociați în Drum Proiect SRL, iar cea din urmă deține 50% și în Rona Vet Serv SRL.
Consistrans SRL este proiectantul investiției “Alternativa Techirghiol”, al cărui beneficiar este Compania Națională Autostrăzi și Drumuri Naționale. Alternativa Techirghiol, reprezintă o autostradă de aproape 29 de kilometri care se va desprinde din actuala autostradă A4 (Centura Constanței) chiar din zona actualului nod cu Autostrada Soarelui A2, ce va lega Constanța de sudul litoralului.
Despre TPF Inginerie SRL
SC TPF Inginerie SRL, a fost fondată în anul 2010 și se ocupă de „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“.
TPF Inginerie SRL (cu zeci de contracte publice) este controlată de TPF SA, cu sediul în Belgia, iar administratorii sunt Marian Ion Constantinescu și Spitaels Thomas Francois, din Belgia.
Compania a încheiat contracte de achiziții publice in valoare totală de 134.599.587,76 lei, iar printre autoritățile contractante se află Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.
Printre contractele derulate de TPF Inginerie SRL putem menționa: servicii de consultanță și supervizare execuție lucrări pentru obiectivul „Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimilor șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța”, servicii de consultanță pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate „Dezvoltare Port Tulcea - Etapa”, verificarea proiectului tehnic pentru realizarea investiției Constanța - Mangalia și dirigenție de șantier aferentă obiectivelor de investiții - 2016-C/I/RK-404 Buzău, 2016-I-2394 Medgidia, 2016-C/I/RK-525 Focșani.
La nivel național, TPF Inginerie SRL are trei puncte de lucru, unul dintre ele fiind la Constanța, pe bulevardul Tomis.
Constantinescu Marian Ion este împuternicit al TPF Engenharia LTDA Recife Sucursala București, al TPF Getinsa Euroestudios SL Madrid - Sucursala Bucureşti, al TPF Planege Cenor Consultores de Engenharia E Gestao SA Lisabona - Sucursala București, administrează TPF Inginerie SRL, deține 90% din capitalul social al SC Evolve Cproject SRL, cu sediul social în Bucureşti și este acționat al Constantinescu Marian Ion Persoană Fizică Autorizată.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Știri Constanța Exclusiv. Cum va arată după extindere noul terminal al Aeroportului Internațional de la Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii