Se solicită convocarea AGA Rompetrol. Un membru al CA renunță la mandat
Se solicită convocarea AGA Rompetrol. Un membru al CA renunță la mandat
29 Jul, 2020 11:54
ZIUA de Constanta
1432
Marime text
- Convocarea Adunării Generale a Acționarilor se va face cu respectarea procedurilor legale de convocare și publicitate prevăzute de legislația în vigoare.
Rompetrol Rafinare S.A. informează investitorii că a fost înregistrată sub nr. 4978/28.07.2020 solicitarea de convocare a unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor, transmisă de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în numele Statului Român, în calitate de acţionar care deţine un număr de 19.715.009.053 acţiuni reprezentand 44,6959% din capitalul social al societăţii, cu puncte pe ordinea de zi referitoare la modificări în ceea ce priveşte componenţa Consiliului.
Cererea de convocare a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor va fi supusă spre analiză şi decizie Consiliului de Administraţie al Rompetrol Rafinare S.A., urmând ca decizia adoptată să fie comunicată investitorilor şi actionarilor RRC, în termenele legale.
Pe ordinea de zi se află următoarele puncte:
1) Revocarea lui Mihai Liviu Mihalache din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Societății Rompetrol Rafinărie SA, ca urmare a renunțării acestuia la mandat.
2) Alegerea unui membru în Consiliul de Administrație al Societății Rompetrol Rafinărie SA, pentru un mandat care va expira la data de 30 aprilie 2022 (data expirării mandatului actualilor membri ai Consiliului de Administrație).
Convocarea Adunării Generale a Acționarilor se va face cu respectarea procedurilor legale de convocare și publicitate prevăzute de legislația în vigoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii