Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se pune piatra de temelie a bisericii din Bugeac

ro

27 Jun, 2009 02:47 1321 Marime text

Sâmbătă, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie va pune piatra de temelie a lăcaşului de cult cu hramul „Sfântul Atanasie cel Mare" din localitatea Bugeac, judeţul Constanţa.

Biserica va fi înălţată pe locul vechiului lăcaş de cult care a fost dărâmat din cauză că nu mai prezenta siguranţă şi exista riscul să se prăbuşească peste enoriaşi. Până să fie ridicată noua biserică, preotul Adrian Alois a oficiat slujbele religioase într-o capelă amenajată în Căminul cultural. La evenimentul religios vor lua parte atât autorităţi locale cât şi Mircea Parfene, persoana care sprijină financiar construcţia. „Numele satului provine de la cuvântul «bugeac» care, în limba turcă, înseamnă loc înalt. Iniţial, satul era aşezat cu 3-4 km mai spre vest, strămutarea având loc, după spusele bătrânilor, în anul 1831, pe timpul ciumei lui Caragea Vodă. Din biserica vechiului sat, construită din bârne, bătrânii au adus o parte din catapeteasmă şi icoane expuse în noua biserică. În anul 1863 a fost finalizată construcţia bisericii de zid, în formă de corabie, cu o turlă", se precizează în comunicatul remis de Arhiepiscopia Tomisului, semnat de purtătorul de cuvânt al instituţiei, pr. Eugen Tănăsescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii