Scandal de amploare în zona Pieței Centrale din municipiul Galați! Mai multe persoane, printre care și minori, implicate
Scandal de amploare în zona Pieței Centrale din municipiul Galați! Mai multe persoane, printre care și minori,
103
Marime text
Mai multe persoane, printre care și doi minori, sunt căutate de polițiști după ce ar fi fost implicate o altercație produsă în zona Pieței Centrale din municipiul Galați. Potrivit IPJ Galați, în urma activităților investigativ-operative și de cercetare desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Galați – Biroul Investigații Criminale, Secției 1 Poliție Galați și Secției 5 Poliție Galați, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic, au fost identificate persoanele implicate în incident și au fost stabilite împrejurările în care acesta s-ar fi produs.
Din cercetări a reieșit că, la data de 2 octombrie 2026, în jurul orei 13:21, în zona Pieței Centrale din municipiul Galați, între mai multe persoane ar fi izbucnit un conflict spontan.
În timpul altercației, două persoane ar fi fost agresate fizic. Totodată, două dintre persoanele implicate ar fi avut asupra lor obiecte tăietor-înțepătoare, pe care le-ar fi folosit pentru amenințare, fără ca vreo persoană să fie rănită cu acestea.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit că patru persoane, cu vârste de 16, 17, 37 și 45 de ani, din municipiul Galați, ar fi fost implicate în mod direct în conflict“ - conform IPJ Galați
Față de acestea sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
Bărbatul de 37 de ani a fost identificat și depistat de polițiști, iar în urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați.
Ulterior, față de bărbatul de 37 de ani a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, cu obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
PRECIZĂRI:Celelalte trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 45 de ani, nu au fost depistate până în prezent, fiind desfășurate în continuare activități pentru găsirea acestora.
Precizăm că, până la data de 3 octombrie 2026, nicio persoană implicată în incident nu a sesizat poliția în calitate de persoană vătămată.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului din cadrul unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție7 - mai transmite sursa citată.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


