Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:27 09 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase cetățeni din Bangladesh și Afganistan, depistaţi la frontiera de vest. Ce au declarat

ro

20 Jun, 2020 15:45 690 Marime text
  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, judeţul Arad, au depistat şase cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În data de 19.06.2020, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand - I.T.P.F. Oradea au depistat, în zona de responsabilitate, şase persoane care nu își justificau prezenta în zonă.

Acestea au fost observate la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, în timp ce se deplasau pe jos, la adăpostul vegetaţiei, spre frontiera cu Ungaria, fiind oprite şi conduse la sediul Sectorului P.F. Vărşand, pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt patru cetăţeni din Bangladesh şi doi cetăţeni din Afganistan, cei şase bărbaţi având vârste cuprinse între de 18 şi 40 de ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor şase persoane, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Ti-a placut articolul?

Comentarii