Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:45 24 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salarii de până la 26.000 de lei pentru primari, în noua grilă de salarizare. Cât ar urma să câștige aleșii locali, prefecții și viceprimarii

ro

24 Aug, 2026 20:00 180 Marime text
Foto cu rol ilustrativ  Sursă: Pixabay

Noua lege a salarizării unitare aflată în discuție ar urma să schimbe și veniturile aleșilor locali, iar cele mai mari sume sunt prevăzute pentru primarul general al Capitalei, președinții consiliilor județene și edilii marilor municipii.

Calculele realizate pe baza grilei discutate în prezent, în condițiile în care valoarea de referință a coeficientului a scăzut la 4.000 de lei pentru 2026 și 2027, indică salarii brute care pot ajunge până la 26.000 de lei în 2031.

Potrivit unei analize realizate de Cotidianul, primarul general al Bucureștiului ar urma să primească cel mai mare salariu din administrația locală. În 2027, venitul brut ar ajunge la 24.040 de lei, iar în 2031, odată cu atingerea nivelului maxim, la 26.000 de lei, potrivit stiripesurse.ro

Peste 21.000 de lei pentru șefii consiliilor județene și primarii marilor municipii Președinții consiliilor județene și viceprimarul Capitalei ar urma să încaseze câte 21.760 de lei brut în 2027. În 2031, salariile acestora ar crește până la 24.000 de lei. Aceleași valori sunt prevăzute și pentru primarii de sector, dar și pentru edilii municipiilor cu peste 50.001 de locuitori: 21.760 de lei în 2027 și 24.000 de lei în 2031.

Conform calculelor citate, și primarii municipiilor reședință de județ cu populații cuprinse între 20.001 și 50.000 de locuitori ar urma să primească 21.760 de lei brut în 2027 și 24.000 de lei în 2031.

Pentru primarii orașelor sau municipiilor cu populații între 50.001 și 200.000 de locuitori, precum și pentru primarii comunelor încadrate în aceeași categorie de populație, grila indică un venit brut de 18.000 de lei în 2027. La nivelul maxim prevăzut pentru 2031, suma ar ajunge la 20.000 de lei.

Edilii orașelor sau municipiilor cu 20.001-50.000 de locuitori ar urma să primească 15.240 de lei în 2027 și 17.000 de lei în 2031. Pentru localitățile urbane cu 10.001-20.000 de locuitori sunt prevăzute salarii de 14.600 de lei în 2027 și 17.000 de lei în 2031.

În orașele sau municipiile cu cel mult 10.000 de locuitori, primarii ar avea un salariu de 13.280 de lei în 2027, care ar urca până la 15.200 de lei în 2031. Grila pentru comune pornește de la 12.960 de lei în 2027 în cazul celor cu 5.001-10.000 de locuitori, cu un nivel de 15.200 de lei în 2031.

Primarii comunelor cu 3.001-5.000 de locuitori ar primi 12.320 de lei în 2027 și 15.200 de lei în 2031. Aceleași valori sunt prevăzute și pentru comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori.

Ce salarii sunt prevăzute pentru viceprimari Noua grilă stabilește niveluri distincte și pentru viceprimari. Viceprimarii de sector și cei ai municipiilor reședință de județ cu peste 20.001 de locuitori ar urma să aibă salarii de 19.080 de lei în 2027 și de 20.000 de lei în 2031.

Pentru viceprimarii orașelor sau municipiilor cu 50.001-200.000 de locuitori sunt prevăzute venituri de 14.680 de lei în 2027 și 17.400 de lei în 2031. Pentru viceprimarii din categoria de peste 50.001 de locuitori, proiectul indică 13.720 de lei în 2027 și 17.400 de lei în 2031.

Viceprimarii orașelor sau municipiilor cu 20.001-50.000 de locuitori ar urma să primească 13.040 de lei în 2027 și 14.000 de lei în 2031. Pentru localitățile cu 10.001-20.000 de locuitori, sumele prevăzute sunt de 12.720 de lei, respectiv 14.000 de lei. În comunele cu 5.001-10.000 de locuitori, viceprimarii ar avea 10.000 de lei în 2027 și 13.200 de lei în 2031. Pentru unitățile administrativ-teritoriale cu 3.001-5.000 de locuitori sunt prevăzute 9.680 de lei în 2027 și 13.200 de lei în 2031.

Cel mai redus nivel salarial din această categorie apare în cazul viceprimarilor din localitățile cu maximum 3.000 de locuitori: 9.040 de lei în 2027, cu o creștere până la 13.200 de lei în 2031.

Cresc și salariile prefecților și subprefecților Modificările prevăzute de noua grilă nu se limitează la aleșii locali. Și reprezentanții Guvernului în teritoriu ar urma să beneficieze de alte niveluri de salarizare.

Potrivit analizei citate, un prefect ar urma să câștige 18.800 de lei brut în 2027, iar în 2031 salariul său ar ajunge la 20.840 de lei. Pentru subprefecți, grila indică un venit brut de 15.920 de lei în 2027 și de 18.800 de lei în 2031.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii