Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:17 12 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Românii au talent Trei tineri de la Constanța. Fiecare a luat, separat, câte patru de DA. Așa ceva nu s-a mai văzut

ro

27 Apr, 2021 02:42 1318 Marime text
  • Ieri, la Românii au talent, Constanța a avut trei reprezentanți care, cum se spune, au rupt gura târgului.
Asta pentru că fiecare a plecat acasă din fața juraților de la Protv cu câte patru de DA. Iar așa ceva nu s-a mai văzut
 
Primul dintre constănțeni care a intrat în competiție a fost Armand Săvulescu, elev, în vârstă de 16 ani.
 
A combinat două stiluri de dans și a câștigat admirația juraților. Armand a ales breakdance-ul, la 11 ani a început balet și dans contemporan. A continuat pe toate nișele până în clasa a 10-a, când s-a retras de la liceul de coregrafie.

Vrea să deschidă o afacere împreună cu părinții. Vrea să deschidă un centru underground unde skaterii, grafferii, bboyii să se exprime liniștiți, clar în limite legale și păzit de polițiști.

Și-ar deschide o școală de artă urbană. Se întreține singur de la 15 ani.
Își câștigă banii din competiții, cursuri de dans, colaborări.

 

Bianca Avram, 14 ani, elevă. A fost a doua dintre constănțenii care au intrat în competiție.

A început cu dans modern, s-a înscris la Colegiul Regina Maria. Acolo a făcut balet și dans contemporan. Și-a dat seama că are nevoie și de gimnastică și a făcut timp de un an.


Tot ce făcea era să își îmbunătățească mișcările pentru dans contemporan. I se pare o modalitate foarte bună să își exprime sentimentele. I se pare că e mult mai bună când e tristă. A fost la peste 20 de concursuri, a câștigat multe dintre ele. Părinții o susțin și fac eforturi mari să o ducă la toate concursurile.

Visul ei era încă de când era mică să vină la Românii au talent. Nu rata nicioadata emisiunea la televizor și se întreba cum o fi să stai pe scenă aia, să vorbști cu juriul și să te aplaude publicul.
 

Ultima din concurs a fost Aura Bolozan, profesoară, în vârstă de 28 de ani.


Aura este profesor de pian și canto. A făcut pian de performanță, a colaborat cu mari muzicieni din Europa datorită mamei ei.

Tatăl a încercat să o îndepărteze de muzică, însă ea era topită după pian. A început sa cânte la 23 de ani. Aura s-a angajat ca profesor pentru că nu aveau bani. Ea întreține familia acum .

Aura mai fost la românii au talent, la preselecții în primul sezon, dar nu a trecut mai departe. 
 
Sursa foto: Capturi video Românii au talent
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii