România relații diplomatice Republica Benin sărbătoreste pe 1 august 2025, Ziua Independenţei (FOTO)
România relații diplomatice: Republica Benin sărbătoreste pe 1 august 2025, Ziua Independenţei (FOTO)
01 Aug, 2025 15:13
ZIUA de Constanta
301
Marime text



Republica Benin sărbătoreste astăzi, 1 august 2025, Ziua Independenţei.
Republica Benin este o țară situată în Africa de vest, între Togo (la vest), Nigeria (la est) şi Oceanul Atlantic (la sud).
Suprafața țării este de 112.620 km².
Scurt istoric
Benin (fostă Dahomey) nu are o unitate geografică sau istorică și își datorează granițele rezolvării rivalității dintre francezi și englezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceasta este cel mai vizibil în partea de nord a Beninului, unde populația are afinități mai degrabă cu populația din zona de graniță a țărilor vecine decât cu populația din sudul Beninului.
Sudul Beninului are o oarecare unitate istorică prin existența în acea parte a câtorva regate, toate fiind în legătură cu populațiile Fon și Adja (din poporul Ewe).
Portughezii au fondat pe actuala coastă a Beninului un centru comercial la Porto Novo, urmați odată cu dezvoltarea comerțului cu sclavi de comercianții englezi, olandezi, spanioli și francezi. La mijlocul secolului al XVII-lea francezii și-au stabilit centre la Ouidah și Savé, în timp ce englezii și portughezii și-au construit forturi în apropiere la începutul secolului al XVIII-lea. În 1727 portughezii au construit un fort la Ouidah, care a rămas teritoriu portughez până în 1961.
Următorii 12 ani au reprezentat o perioadă de turbulență, din cauza tensiunilor etnice. Au avut loc mai multe lovituri de stat și schimbări de regim, principalele figuri politice fiind Sourou Apithy, Hubert Maga și Justin Ahomadegbé, fiecare reprezentând o regiune diferită a țării. Aceștia trei au căzut de acord asupra formării unui consiliu prezidențial, după ce violența a dus la eșecul alegerilor din 1970. În 1972, o lovitură de stat militară condusă de Mathieu Kérékou a răsturnat consiliul. El a stabilit un guvern marxist sub controlul Consiliului militar al revoluției (CNR), și țara a fost redenumită Republica Populară Benin, în 1975. În 1979, CNR a fost dizolvat și au fost ținute alegeri.
Date geografice
Clima țării este tropicală, umedă în sud, semiaridă în nord.
Situată între Râul Niger în nord și Golful Benin în sud, altitudinea în Benin este aproximativ uniformă în întreaga țară. Cea mai mare parte a populației trăiește în câmpiile de coastă din sud, unde se află și cele mai mari orașe din Benin, cum ar fi Porto Novo și Cotonou. Nordul țării cuprinde în cea mai mare parte savană și podișuri semiaride.

Statul este împărțit administrativ în 12 departamente: Alibori, Atacora, Atlantique, Borgou, Collines, Couffo, Donga, Littoral, Mono, Oueme, Plateau, Zou.
Capitala este la Porto-Novo (capitala constituțională), iar alte orașe importante sunt Cotonou, Abomey-Calavi, Djougou , Donga și Ouémé.
Politica
Forma de guvernământ este republică prezidenţială.
Șeful statului este preşedintele ţării - Patrice Athanase Guillaume Talon. Puterea legislativă este asigurată de Adunarea Națională
Puterea executivă este exercitată de preşedintele Republicii, nu este funcție de prim-ministru.
Principale partide și grupări politice sunt Partidul Reînoirii Democratice; Mișcarea africană pentru Dezvoltare și Progres, Partidul Social Democratic .
Religia oficială
Religiile indigene predomină, deși o mare parte a populației este creștină (în principal romano-catolică) sau musulmană. Tradițiile și obiceiurile locale sunt deseori combinate cu cele creștine și musulmane.
Religii recunoscute - Islam (27.7%), Romano-Catolică (25.5%), Protestantă (13.5%), Vodoun (11.6%).

Constituția garantează libertatea religioasă.
Limba oficială este franceza.
Economie
Economia Beninului rămâne subdezvoltată și dependentă de agricultura de subzistență, cultura bumbacului, și comerțul regional. Creșterea economică s-a stabilizat la aproximativ 5% în ultimii șase ani, dar explozia demografică a anulat cea mai mare parte a acestui progres. Inflația a scăzut în ultimii ani.

Pentru a mări creșterea economică, Beninul intenționează atragerea a mai multor investiții străine, să pună mai mult accent pe turism, să faciliteze dezvoltarea de noi sisteme de procesare a alimentelor și produselor agricole și să încurajeze tehnologii moderne de comunicație.
Politica de privatizare din 2001 ar trebui să continue în domeniile telecomunicațiilor, apei, electricității și agriculturii. Clubul de la Paris și creditorii bilaterali au detensionat situația datoriilor externe, în același timp îndemnând la accelerarea reformelor structurale.
Moneda naţională este francul Africii de west CFA
Cultura

Se crede că Vaudou (sau „Vodun” ori „Voodoo”, cum mai este numită) a apărut în Benin și a fost introdusă în Brazilia, Insulele Caraibe și părți ale Americii de Nord de către sclavii prinși din această regiune a Coastei Sclavilor. Religia indigenă din Benin este practicată de circa 60% din populație. Din 1992 „Vodun” a fost recunoscută ca una dintre religiile oficiale ale Beninului și o Sărbătoare Națională Vodun care are loc pe 10 ianuarie.
Citește și
România relații diplomatice26 iulie, Ziua Independenței Republicii Maldive. Stat arhipelagic cu palmieri și lagune albastre de vis (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii