Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:32 16 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de lege Amenzile vor fi considerate comunicate și în caz de refuz al plicului sau neridicarea lui de la poștă

ro

16 Nov, 2025 10:51 168 Marime text

sursa foto: Pixabay Un proiect legislativ depus recent la Senat propune schimbarea regulilor privind comunicarea proceselor-verbale de contravenție, astfel încât acestea să fie considerate comunicate chiar dacă destinatarul refuză primirea plicului sau nu îl ridică de la poștă. Totodată, proiectul urmărește flexibilizarea modalităților de transmitere a documentelor, astfel încât acestea să poată fi trimise și la o altă adresă decât cea din buletin, dacă persoana sancționată locuiește în altă parte sau indică un alt loc de corespondență.
 

Proiectul modifică art. 27 din Ordonanța nr. 2/2001, care reglementează procedura de comunicare a proceselor-verbale de contravenție. Noile prevederi permit transmiterea documentului la domiciliu, la reședința cunoscută sau la o adresă aleasă de contravenient. Pentru persoanele juridice, comunicarea va putea fi făcută la sediul principal sau, după caz, la sediul unui dezmembrământ. Dacă autoritățile recurg la afișarea documentului, operațiunea va fi consemnată într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

„Comunicarea procesului-verbal se face prin poştă, cu aviz de primire (...). În cazul în care persoanele fizice nu locuiesc la domiciliu, procesul-verbal se trimite la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele, ori prin afişare la domiciliul contravenientului”, prevede proiectul.

O modificare importantă se referă la momentul considerării procedurii ca fiind îndeplinite. Potrivit inițiativei, comunicarea va fi valabilă nu doar la semnarea confirmării de primire, ci și atunci când poșta consemnează refuzul destinatarului de a accepta corespondența sau atunci când acesta nu se prezintă să ridice plicul în termenul indicat pe aviz.

În expunerea de motive, inițiatorii – un grup de senatori PSD și POT, alături de un senator neafiliat – arată că actuala procedură generează întârzieri deoarece, în practică, autoritățile sunt nevoite să trimită documentele atât prin poștă, cât și prin afișare la domiciliu atunci când plicurile nu sunt ridicate. Noua reglementare ar simplifica procesul și ar elimina situațiile în care procesele-verbale rămân comunicate cu întârziere din cauza neprezentării destinatarilor la poștă.

Proiectul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate ale Senatului, prima cameră sesizată.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii