Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 29 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. Peste 1,5 milioane de lei în amenzi, într-o singură săptămână, la Constanța. Poliția Locală a ridicat 34 de mașini

ro

29 Oct, 2026 08:29 212 Marime text
Sursa foto: Primăria Constanța







În perioada 19.10.2026–25.10.2026, polițiștii locali din Constanța au desfășurat activități specifice pentru menținerea ordinii și siguranței publice, creșterea disciplinei rutiere, protejarea mediului și soluționarea sesizărilor cetățenilor.

Potrivit unui comubicat al Primăriei Constanța, la nivelul direcției, în perioada de referință, au fost aplicate 1.514 procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, în valoare totală de 1.590.721 lei, fiind verificate 397 de sesizări, dintre care 273 soluționate. Totodată, au fost întocmite 839 de adrese către cetățeni și alte instituții, 37 de somații și 40 de documentații destinate instanței.

Ordine și siguranță publică: Activitățile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cerșetoriei, comerțului neautorizat și vandalizării bunurilor publice. Au fost aplicate 717 sancțiuni contravenționale, în valoare de 624.765 lei. În cadrul acțiunii din 22.10.2026 au fost legitimate 190 de persoane și aplicate 183 de sancțiuni, în cuantum de 149.200 lei. De asemenea, au fost constatate două infracțiuni.

Circulație rutieră: Polițiștii locali au acționat pentru fluidizarea traficului, prevenirea abaterilor rutiere și eliberarea domeniului public. Au fost aplicate 744 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 888.056 lei, și au fost ridicate 34 de autovehicule.


 În cadrul acțiunii tematice din 21.10.2026, privind respectarea regulilor de circulație de către pietoni și utilizatorii vehiculelor pe două roți, au fost aplicate 224 de sancțiuni, în valoare de 197.621 lei. Totodată, au fost transmise 670 de comunicări în vederea sancționării conform OUG nr. 195/2002.

Protecția mediului: Au fost monitorizate zonele cu risc de abandon al deșeurilor și integritatea celor 275 de ecoinsule. Au fost întocmite 9 somații privind salubrizarea terenurilor și verificate 10 contracte de salubrizare, precum și 10 operatori economici din perspectiva respectării legislației de mediu. Au fost gestionate 256 de situații privind necesitatea salubrizării și neregulile constatate în teren.

Dispecerat: Au fost recepționate 1.848 de apeluri telefonice și inițiate 1.184 de apeluri. Au fost înregistrate 450 de sesizări telefonice, preluate 402 apeluri prin stația de emisie-recepție și efectuate 2.671 de verificări în baza de date MAI.

În ceea ce privește monitorizarea video, au fost aplicate 393 de sancțiuni în baza constatărilor efectuate prin sistemul de supraveghere video, în conformitate cu prevederile HCL nr. 462/2025.


„Dacă observați persoane care săvârșesc fapte antisociale, vă rugăm să sesizați autoritățile la următoarele numere de telefon: 0241 484 205 și 0341 922 (Dispecerat Poliția Locală). Programul dispeceratului este permanent. Echipele noastre vor interveni pentru a verifica situația și a aplica măsurile legale care se impun.”, transmite DGPL.


Citește și
FOTO. Peste 460 de elevi au învățat despre siguranță alături de Poliția Locală Constanța, în săptămâna „Școala Altfel”
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii