Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

ro

09 Mar, 2024 20:02 904 Marime text
Sursa Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila”  Foto: Daniel IancuPrimul caz din România de operație pe creier prin pleoapă a avut loc la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila”, informează MApN. 

„La finele anului trecut, caracterul minim invaziv al intervențiilor care țin de chirurgia epilepsiei a depășit o nouă barieră.
Cazul pe care vi-l prezentăm în premieră națională este al unui pacient în vârstă de 49 de ani, cunoscut cu un accident vascular cerebral ischemic major și crize de epilepsie încă din copilărie. Când a ajuns în atenția echipei medicale, frecvența crizelor era de aproximativ 3-4 crize pe săptămână.
Echipa de neuroepileptologi a conceput un plan de chirurgia epilepsiei care propunea rezecția polului temporal, nucleului amigdalian și hipocampului. Dacă planul ar fi fost greșit, pacientul ar fi avut tulburări severe de memorie, fapt ce îi putea afecta sever calitatea vieții. S-a stabilit că cea mai bună opțiune pentru acest caz era un abord care nu a mai fost încercat până acum în România, printr-o incizie utilizată strict în chirurgia oculoplastică, la nivelul pleoapei stângi“ - au mai precizat reprezentanții MApN.

Intervenția a durat 6 ore. Pregătirea a fost realizată în prealabil prin reconstrucții tridimensionale și exersată atât în mediul virtual în repetate rânduri cât și în cadrul unor cursuri de disecție specializate ce au avut loc în Barcelona, Spania.

„Astfel, la trei luni de la intervenție, frecvența crizelor a scăzut de la trei-patru crize pe săptămână la ... niciuna în trei luni! Definiția de „caz vindecat” totuși este absența crizelor timp de doi ani de la intervenție, pacientul rămânând atent monitorizat în această perioadă de către echipa de neuroepileptologie“ - au mai precizat reprezentanții MApN.

Citește și: 

Concurs de angajare la Spitalul Clinic Județean de Urgența „Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Cine poate participa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii