Oficial Percheziții la Spitalul Militar București într-o anchetă DNA privind posibile acte de corupție
Oficial: Percheziții la Spitalul Militar București într-o anchetă DNA privind posibile acte de corupție
19 Jun, 2025 08:53
ZIUA de Constanta
382
Marime text



În această dimineață, 19 iunie 2025, au loc percheziții la Spitalul Militar „Carol Davila” din București, într-o anchetă a procurorilor DNA privind posibile acte de corupție
Potrivit informaților difuzate de B1 TV, procurorii DNA au descins în mai multe secții ale spitalului în cazul acestei anchete. Sunt vizați mai mulți medici care ar fi solicitat bani în schimbul operațiilor chirurgicale pe care le-au efectuat sau chiar pentru consultații.
Oficial de la DNA
„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către cadre medicale militare, a unor infracțiuni de corupție, în perioada 2024 - 2025.
În cursul zilei de 19 iunie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza municipiului București și județului Dâmbovița, dintre care două sunt birouri aflate într-o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, a precizat DNA.
Citește și:
Descinderi ale polițiștilor Capitalei în mai multe județe, printre care și Tulcea la persoane suspectate de înșelăciune
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii