Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:14 26 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medic militar acuzat de luare de mită. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti

ro

28 Jan, 2020 00:00 405 Marime text

Un medic primar de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, cadru militar activ cu gradul de colonel, acuzat de luare de mită, va fi judecat de Tribunalul Bucureşti. Decizia privind stabilirea instanţei de judecată a fost luată ieri de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.


Dosarul a fost instrumentat de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. Tot în prezenta cauză a mai fost deferită justiţiei şi o femeie, acuzată de dare de mită. Recent, aceasta a fost condamnată definitiv în prezenta cauză la an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reţinut următoarea stare de fapt:

„În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul V.R.V., în calitatea menţionată mai sus, (n.r. medic primar de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti) a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente (soţia martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante“.

„Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operaţiei, medicul i-a reproşat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenţiona să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii. În aceeaşi zi, inculpatul a determinat-o pe pacientă să-i ofere şi medicului anestezist suma de 150 lei, lucru pe care aceasta l-a şi făcut. A intrat în salon şi deoarece nu-i ajungeau banii a împrumutat de la o colegă de salon 100 lei, după care a remis întreaga sumă cerută medicului V.R.V. pentru a fi înmânată mai departe destinatarului. Nu s-a putut stabili dacă cei 150 lei au ajuns într-un final la medicul anestezist. În data de 28 noiembrie 2018, în aceeaşi calitate şi pentru o intervenţie medicală asemănătoare, inculpatul V.R.V. a primit de la inculpata G.S. suma de 500 lei“, potrivit DNA.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Citeşte şi:

Șpaga, negociată chiar pe holul spitalului
Un pacient a fost condamnat pentru că a dat mită 500 de lei unui medic militar


Se cer daune de 30 de milioane de euro
Femeie moartă după o operaţie la o clinică privată din Constanţa. Medicul anestezist, trimis în judecată

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii