Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:11 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă despre Schengen O eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice

ro

10 Dec, 2023 11:24 633 Marime text
Foto: Guvern
  • ​Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în legătură cu intrarea României în Spaţiul Schengen, că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice.
     
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în legătură cu intrarea României în Spaţiul Schengen, că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice, potrivit Agerpres.

Declaraţia vine în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seara, că Austria „şi-a flexibilizat poziţia” în ceea ce priveşte Spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România.

„Salutăm declaraţiile ministrului de interne austriac care dovedesc o flexibilizare a poziţiei partenerilor austrieci. Ceea ce a făcut ministrul Karner a fost o declaraţie publică încurajatoare în care a pus şi unele condiţii care se vor discuta şi analiza în perioada următoare. Decizia o aşteptăm la consiliul extraordinar JAI organizat la finalul anului de preşedinţia spaniolă la UE. Madridul a dovedit implicare în identificarea unor soluţii constructive într-o optică europeană”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.


Potrivit şefului Senatului, o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice.

„Pentru că au apărut şi în spaţiul public românesc primele declaraţii, consider că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice, a instituţiilor statului, în mod deosebit preşedinţie şi Guvern, şi în special activitatea profesionistă a ministerului de interne şi a ministerului de externe. Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena. Aşteptăm să vedem şi rezultatul votului olandez şi rezultatele discuţiilor cheie ale miniştrilor de interne prezenţi în Slovenia luni, 11 decembrie. Există o dinamică cu un ton mai pozitiv, dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor”, spune Nicolae Ciucă.



Citește și:
Ciucă: Nu se va umbla la voucherele pentru bugetari
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii