Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:37 17 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul PNL, Silviu Coșa „Partidele au un deficit de credibilitate care afectează însăși existența democrației. E momentul să demonstrăm cât de bine am înțeles ce vor românii”!

ro

26 May, 2025 15:33 653 Marime text


Președintele ales Nicușor Dan a depus astăzi jurământul în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, într-o ședință solemnă.

La ședința solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului consacrată ceremonialului depunerii jurământului de către președintele ales au fost invitați să participe membrii Guvernului și ai CCR, foștii președinți ai României, Familia Regală, reprezentanți ai instituțiilor publice centrale, dar și ai autorităților aflate sub control parlamentar, reprezentanți ai cultelor religioase.
Printre invitați se află și europarlamentari, reprezentanți ai instituțiilor europene, dar și șefi ai misiunilor diplomatice acreditați în România.

Potrivit memorandumului aprobat de conducerea Parlamentului, ședința solemnă a debutat cu intonarea Imnului național, iar președintele CCR, Marian Enache a prezintat hotărârea privind validarea alegerii președintelui.

Prezent la eveniment, senatorul PNL, Silviu Coșa a transmis un mesaj prin intermediul paginii sale de pe o rețea de socializare.

„Duhul înțelepciunii și dreptății să se pogoare peste noi" este cel mai bun gând care putea fi exprimat la învestirea noului președinte.

 
Îmi place să cred că aplauzele noastre nu au fost de complezență, ci de acceptare a responsabilităților comune ce ne revin: guvern funcțional, reforma statului, investiții, siguranță și securitate.
 
Partidele au un deficit de credibilitate care afectează însăși existența democrației. Poate că ăsta e momentul să demonstrăm cât de bine am înțeles ce vor românii.
 
Succes, Nicușor Dan! Împreună", a scris Silviu Coșa.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii