Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:07 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele României, Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca unde sunt internați salvatorii de la Crevedia (VIDEO)

ro

29 Aug, 2023 16:34 882 Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis
  • Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, 29 augut 2023, după ce i-a vizitat pe răniţii din exploziile de la Crevedia, internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă, că intervenţiile foarte rapide ale corpului medical „au salvat vieţi şi destine”, conform AGERPRES.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, 29 augut 2023, după ce i-a vizitat pe răniţii din exploziile de la Crevedia, internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă, că intervenţiile foarte rapide ale corpului medical „au salvat vieţi şi destine”, conform AGERPRES.
 

„Am vizitat pompierii răniţi care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc că le admir şi le stimez: pompierii, care au fost la intervenţie, profesionişti, hotărâţi, dăruiţi şi care, din păcate, au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii, pe de altă parte, evident, medici, întregul corp medical, care s-a mobilizat incredibil, rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat pacienţii, i-a tratat şi aceste intervenţii foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieţi şi destine”, a afirmat şeful statului.

 
Totodată, Klaus Iohannis şi-a arătat aprecierea atât pentru pompieri, cât şi pentru cadrele medicale.
 

„Acum este foarte important ca persoanele care au suferit să primească tot ce se poate face ca cei care sunt răniţi să poată să revină cât mai repede la munca lor. Este însă momentul să ne gândim şi la familiile victimelor, să le arătăm că suntem real alături de ei, că înţelegem suferinţa şi fiecare în zona lui încearcă să vină cu un ajutor pentru ei. Aceste lucruri sunt cele care sunt urgente, care trebuie să se întâmple acum, dar deja trebuie să vedem şi un pic mai departe”, a mai declarat preşedintele.


 
 
Citește și:
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre răniții de la Crevedia: „Noi tocmai am insistat pentru monitorizarea acestor pacienţi să se ia probe mai des decât de obicei” (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii