Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:49 15 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Ilie Bolojan, întrevedere cu ministrul Afacerilor Interne al Republicii Turcia, Ali Yerlikaya

ro

15 Jan, 2026 20:16 133 Marime text
Foto: Guvernul RomânieiPrim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe Ali Yerlikaya, ministrul afacerilor interne din Republica Turcia, care efectuează o vizită oficială în România, la invitația omologului român, viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministru al afacerilor interne.

Potrivit unui comunicat al Guvernului României, prim-ministrul Ilie Bolojan a salutat dinamica susținută a cooperării bilaterale din ultimii ani, în plan politic, economic și de securitate, Turcia fiind un partener strategic și un aliat deosebit de important în NATO și la Marea Neagră, precum și importanța cooperării în formatul Consiliului de Cooperare Strategică la nivel înalt. 

În contextul provocărilor din regiune, premierul român a salutat viziunea comună și cooperarea strânsă ca aliați și a transmis mulțumiri pentru reluarea participării Turciei la Poliția Aeriană a NATO, pe teritoriul României.

În ceea ce privește cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor interne, premierul Bolojan a salutat dialogul constant și buna cooperare între cele două ministere, mai ales în domenii precum combaterea migrației ilegale și a traficului de migranți, combaterea traficului de droguri, schimbul de bune practici, experiență și asistență reciprocă în caz de dezastre naturale sau situații de urgență. 

Totodată, prim-ministrul român a apreciat că Declarația comună semnată astăzi, la București, de către miniștrii de interne trasează direcții concrete de acțiune în domeniile de interes reciproc și creează premisele unor rezultate în beneficiul cetățenilor celor două țări.


Din partea Guvernului, alături de premierul Ilie Bolojan, au participat viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministru al afacerilor interne, și consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Luminiția Odobescu.
Alături de ministrul afacerilor interne al Republicii Turcia, Ali Yerlikaya, a participat la întrevedere ambasadorul Republicii Turcia în România, Özgür  Altan.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii