Prefectul a atacat Scandal pentru minicarele din Mangalia (documente)
Prefectul a atacat: Scandal pentru minicarele din Mangalia (documente)


Două societăţi comerciale se războiesc pentru traseul de minicare din Mangalia şi staţiunile din vecinătate.
Este vorba despre firmele R&MM Co SRL şi Ariel MLA SRL care, fiecare, la rândul său, spun că au câştigat contractul pentru concesionare traseului de minicare. Cei de la R&MM Co SRL au făcut mai multe sesizări către Primăria Municipiului Mangalia şi către Prefectura Constanţa, prin care îşi susţin cauza.
Firma, condusă de Aurelia Irimia, prin vocea
avocatului său, spune că administraţia publică locală a organizat, în
2007, două licitaţii publice pentru selectarea vehiculelor rutiere,
minicare, pentru traseele de transport cu
minicare, exclusiv pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia.
Licitaţia a fost organizată în baza unui caiet de sarcini, a
regulamentului transportului de agrement cu minicare şi cu prevederile
OUG 108/2005.
Definitiv şi irevocabil?!
„Pentru traseele scoase la licitaţie au fost declarate câştigătoare
ofertele depuse de SC R&MM Co SRL, aşa cum rezultă din procesul
verbal nr. 33129/20.05.2007 şi procesul
verbal nr. 36484/22.05.2007, ambele încheiate de comisia de licitaţie
desemnată. (...) Ulterior, printr-un act nelegal, o aşa-zisă comisie de
contestaţie - a cărei existenţă şi atribuţii nu sunt reglementate
nici de Caietul de sarcini, nici de Regulamentul pentru transportul cu
minicare, nici de OUG nr. 34/2006 şi nici
de OUG nr. 109/2005 - desfiinţează în mod nelegal cele două procese
verbale ale comisiei de licitaţie şi declară ca fiind descalificate
ofertele formulate de SC R&MM Co SRL", se arată într-un document
trimis de R&MM primarului Mangaliei, Mihai-Claudiu Tusac.
Tribunalul
Constanţa, prin sentinţa
civilă 840 din 2.10.2009 pronunţată în dosarul 6887/118/2008, a admis
cererea de chemare în judecată şi a anulat procesul verbal br. 36966 din
28 mai 2007 al comisie de contestaţii din cadrul Consiliului
Local Mangalia privind descalificarea R&MM Co SRL şi a obligat
pârâtul municipiul Mangalia la
continuarea procedurii de licitaţie.
„Ne sfidează!"
Sentinţa cu pricina a rămas definitivă şi irevocabilă. Cu toate acestea, Tusac lasă o altă firmă, Ariel MLA, să folosească traseul de minicare. Firmă care, prin vocea administratorului ei, spune că este câştigătoarea de drept a licitaţiei. „Există o problemă pentru că nu se respectă legea. Ar trebui să suspende minicarele Ariel, dar primarul Tusac nu o face. Nici măcar controale nu le trimit lor, ci nouă. Primim numai amenzi de câte 300 de milioane. Pur şi simplu ne sfidează", spune Aurelia Irimia, administrator şi unic asociat al SC R&MM Co SRL. La rândul său, Constantin Moise, administratorul Ariel MLA, spune că se consideră câştigătorul de drept al licitaţiei şi că angajaţii celor de la R&MM Co îi bat salariaţii cu ouă: „Este un oraş în care nu există lege, nimic. Eu am participat la o licitaţie şi am luat acest contract pentru doi ani. Vin şi la anul, normal". Primarul Mihai-Claudiu Tusac nu a vrut să discute despre acest subiect, scuzându-se că este într-o şedinţă. Prefectul judeţului, Claudiu-Iorga Palaz, a cerut în instanţă anularea hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 49 din 2011, pentru încălcarea OUG 34 din 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare. Instituţia Prefectului a considerat această hotărâre ca fiind nelegală şi i-a transmis primarului Mihai-Claudiu Tusac, în urma atacării HCL-ului în contencios-administrativ, că actul administrativ este suspendat de drept.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp