Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră Cinci cetăţeni din Sri Lanka, depistaţi în apropierea frontierei cu Ungaria. Ce au declarat

ro

04 Aug, 2020 19:09 1221 Marime text
  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Girișu de Criș  - judeţul Bihor au depistat, în două autoturisme care circulau în regim taxi, cinci cetăţeni din Sri Lanka, intraţi legal în România, care intenționau să treacă graniţa în Ungaria. 
În data de 03.08.2020, în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Girișu de Criș - I.T.P.F. Oradea, aflați în misiune pe comunicaţia Oradea - Cefa, la aproximativ 5 km de frontieră, au descoperit în două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetățeni români, cinci cetăţeni străini - patru bărbaţi şi o femeie.

Întrucât aceştia nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele respective sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani, care au intrat legal în România în baza unor vize de lungă ședere cu drept de muncă. Aceștia au declarat că se îndreptau către frontiera cu Ungaria cu intenția de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cei cinci cetățeni din Sri Lanka și de trafic de migranţi pentru șoferii autoturismelor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.    

Totodată, autoturismele folosite de aceștia au fost indisponibilizate la sediul I.T.P.F Oradea până la finalizarea cercetărilor.

Revenim cu mențiunea că, „fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (art. 263 Cod penal)”.

Astfel, recomandăm persoanelor care domiciliază în apropierea frontierei de stat sau care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunţe imediat echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 (serviciu telefonic care funcţionează non-stop) în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii, a transmis Poliția de Frontieră.

Sursa foto: Poliția de Frontieră.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii