Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pietele, fara produse cu probleme

ro

31 Mar, 2004 00:00 1113 Marime text

Controale in preajma Pastelui

La inceputul lunii viitoare, autoritatile vor demara o serie de controale in piete si la unitatile de alimentatie publica din oras si din judet * Aceasta, pentru ca apropierea sarbatorilor pascale ii face pe comercianti sa-si doreasca beneficii cat mai mari si prin orice mijloace * Consumatorii sunt sfatuiti sa verifice cu atentie produsele pe care doresc sa le cumpere, pentru a nu-si pune viata in pericol * In principal, autoritatile le recomanda consumatorilor sa verifice termenul de valabilitate a produselor * De asemenea, mieii trebuie verificati precum caii la dentitie, nu pentru a le afla varsta, ci pentru a descoperi lipsa caninilor * Asta pentru ca erbivorele nu au canini, desi in anii trecuti comerciantii au incercat sa ne convinga de contrariu

La fel ca si colegii lor de la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor, si inspectorii Inspectiei Sanitare de Stat vor face, inaintea sarbatorilor de Paste, controale in unitatile care vand produse perisabile specifice acestor zile, dar si in cele de alimentatie publica, unde se organizeaza mese festive. Conform declaratiilor inspectorului sef al ISS, doctorul Anca Dinu, controlul se va desfasura in prima decada a lunii aprilie, respectiv in perioada 1-10 aprilie, prin unitatile de sanatate publica teritoriale. La actiune vor lua parte toti inspectorii sanitari, care vor verifica modul de respectare a normelor legale de igiena si sanatate publica in pietele agroalimentare, targurile si magazinele din tot judetul. Anca Dinu a mai declarat ca verificarile vor continua si in zilele de sarbatoare, pentru a se evita situatiile neplacute, cum ar fi achizitionarea vreunui miel bolnav sau chiar cumpararea vreunui caine in locul acestuia. Angajatii Inspectiei Sanitare de Stat vor urmari pe parcursul controalelor si respectarea normelor igienico-sanitare de depozitare, modul de expunere si comercializare a produselor alimentare in unitatile de desfacere a alimentelor, controlul starii de igiena si al starii de sanatate a personalului care comercializeaza produsele alimentare, precum si conditiile igienico-sanitare de transport al produselor alimentare.

Controale peste controale

La randul lor, inspectorii Directiei Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Constanta si-au luat o serie de masuri pentru intervalul urmator de timp in scopul prevenirii toxiinfectiilor alimentare in perioada sarbatorilor de Paste. In acest sens, conducerea DVSA a dispus urmatoarele: identificarea si monitorizarea tuturor potentialilor comercianti care valorifica miei, carne de miel si a tuturor fermelor producatoare si a centrelor de colectare oua; verificarea conditiilor privind transportul mieilor si al oualor, acesta trebuind sa fie efectuat numai cu mijloace autorizate veterinar si insotite de certificate veterinare care sa ateste sanatatea si salubritatea acestora; interzicerea depozitarii si comercializarii produselor in spatii improvizate in care nu este asigurata o temperatura si o stare de igiena corespunzatoare; interzicerea comercializarii carcaselor de miel care nu sunt marcate in conformitate cu prevederile Ordinului nr.117/1998 sau a oualor nemarcate in conformitate cu prevederile Hotararii de Guvern nr.641/2002 privind regimul de comercializare a oualor. In plus, inspectorii DVSA vor efectua un amplu control privind efectuarea de catre personalul veterinar a examenului ovoscopic al oualor valorificate de catre producatorii particulari.

Mielul nu are canini

In sprijinul autoritatilor trebuie sa vina si cetateanul. Este bine cunoscut faptul ca, in perioada premergatoare sarbatorilor, tot romanul strange putin cureaua pentru a petrece asa cum se cuvine, cu oua, carne de miel, vin si cozonac. Aceste cumparaturi trebuie facute cu foarte mare grija deoarece foarte multi comercianti urmaresc un castig cat mai mare si incearca sa realizeze acest lucru prin toate metodele posibile. Siguranta consumatorului nu este o prioritate pentru vanzatorii ambulanti, si nu numai, asa ca potentialii cumparatori trebuie sa fie foarte precauti referitor la ce cumpara si de unde cumpara. Pentru ca sanatatea sa nu le fie pusa in pericol, inspectorii de la Protectia Consumatorilor au o serie de recomandari. Primul sfat este acela de a cumpara produse alimentare precum carne de miel, peste, oua si altele numai din locuri amenajate si autorizate, care asigura conditiile igienico-sanitare specifice si unde exista certitudinea ca produsele sunt controlate sanitar-veterinar. Astfel, in ceea ce priveste ouale, consumatorii trebuie sa se asigure ca depozitarea si expunerea spre vanzare a acestor produse sunt corespunzatoare. Conform normelor in vigoare, depozitarea oualor in cofraje sau in lazi se face in spatii racoroase, fara miros strain, la temperatura de maxim +14=BAC, ferite de razele soarelui sau de alta sursa de caldura. Vanzarea oualor in unitatile de desfacere se face numai in raioane separate sau in raioane cu produse preambalate. Este interzisa vanzarea oualor la raionul de preparate din carne ori produse lactate sau la raioanele de produse alimentare care se consuma ca atare, fara a mai fi supuse unui proces termic. De asemenea, trebuie evitata cumpararea oualor a caror coaja este crapata, murdara sau sparta, iar data ouatului, care trebuie marcata, in ordine cronologica, pe fiecare ou, trebuie atent verificata. In cazul comercializarii oualor preambalate sau ambalate, marcarea se face si pe ambalaj. Surprize pot aparea si in ceea ce priveste vopseaua de oua. Pentru a nu cumpara produse necorespunzatoare, trebuie verificat termenul de valabilitate si este necesar ca pe ambalaj sa existe instructiunile de utilizare. Cel mai mare risc il reprezinta insa carnea de miel. Aceasta nu trebuie cumparata de la persoane si din locuri neautorizate deoarece pericolul unor imbolnaviri grave este mare. De aceea este important ca acest produs sa fie achizitionat numai din locuri autorizate, respectiv macelarii, magazine alimentare si locuri special amenajate in piete, si trebuie sa aiba stampila de control sanitar-veterinar. Pentru a nu cumpara pe post de miel o cu totul alta vietate, ca o masura suplimentara este bine sa verificati la mielul cumparat copita si dentitia specifice erbivorelor, acestea neavand canini. De asemenea, carnea trebuie sa fie elastica, sa revina la forma initiala in cazul in care este apasata cu degetul, si sa nu prezinte suprafata lipicioasa si urat mirositoare. Pentru ca, in aceasta perioada, pe piata este oferita o diversitate mare de produse specifice sarbatorilor pascale, inspectorii ANPC recomanda consumatorilor atentie sporita la achizitionarea acestora si la preturile afisate ale produselor, care pot fi diferite de cele incasate, iar in situatia in care produsul achizitionat nu corespunde calitativ sa se adreseze ANPC sau oficiilor teritoriale pentru protectia consumatorilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii