Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:39 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru PSD, alegerile bat la usa

ro

04 Sep, 2003 00:00 1022 Marime text

Chintoan s-a intalnit cu presedintii organizatiilor locale

Presedintii organizatiilor locale ale PSD trebuie sa stabileasca data acestor sedinte

Dupa ce, saptamana trecuta, presedintele interimar al PSD Constanta a convocat la sediul partidului toti primarii PSD din judet, in cursul acestei saptamani, presedintele Organizatiei judetene PSD Constanta, Marin Uta Chintoan, s-a intalnit cu presedintii tuturor organizatiilor partidului, din judetul nostru. Pe agenda de lucru a intalnirii au figurat probleme organizatorice, in special cele referitoare la definitivarea tabelelor cu membrii PSD din judet, precum si la stadiul colectarii cotizatiei. O alta problema dezbatuta in cadrul intalnirii a fost cea legata de pregatirea si desfasurarea viitoarelor alegeri pentru birourile locale ale organizatiilor PSD din teritoriu. Presedintele organizatiei constantene a solicitat ca, pana la sfarsitul acestei saptamani, toti presedintii de organizatii locale au obligatia sa prezinte planificarea sedintelor de alegeri. De asemenea, presedintele PSD Constanta s-a interesat de atmosfera existenta in cadrul organizatiilor. In acest sens, a ascultat parerile participantilor la intalnire vizavi de problemele cu care se confrunta in teritoriu. Au fost luate in discutie problemele legate de aplicarea fondului funciar, acordarea ajutorului social, de Legea creditului agricol, precum si definitivarea initiativelor cu caracter social, aflate in curs de derulare in localitatile judetului. Presedintele Chintoan si-a reafirmat disponibilitatea, precizand ca se va intensifica dialogul in interiorul Organizatiei judetene PSD Constanta, dar si cu institutiile administrative din teritoriu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii