Pensiile magistraților, pe masa CCR. Nicușor Dan - „Nu e sănătos să transformăm magistrații în țintă publică”
Pensiile magistraților, pe masa CCR. Nicușor Dan - „Nu e sănătos să transformăm magistrații în țintă


- După ce a subliniat că decizia finală aparține Curții Constituționale, Nicușor Dan a arătat că Guvernul a încercat să construiască proiectul respectând precedentele CCR.
„Curtea Constituțională se va pronunța, bineînțeles, eu nu pot să anticipez ce vor spune. Ce pot eu să spun, și am avut discuțiile astea, este că în momentul în care Guvernul a venit cu propunerea pe pensii speciale, oameni din Guvern, din echipa juridică a Guvernului s-au uitat la toate deciziile anterioare ale Curții Constituționale, astfel încât să evite o situație în care Curtea Constituțională va declara neconstituțional proiectul de lege. Mai departe este Curtea care va decide”, a declarat președintele la Antena 1.
Totuși, șeful statului a insistat că problema pensiilor trebuie privită cu nuanțe și a reiterat că nu este acceptabil ca pensia să fie echivalentă cu salariul și ca vârsta de pensionare să rămână una foarte scăzută.
„Am văzut în spațiul public diverse interpretări. Trebuie să ne uităm cu nuanțe la problema asta. În primul rând, am spus-o, și eu niciodată nu mi-am schimbat punctul de vedere, am spus că nu e admisibil ca în orice domeniu pensia să fie egală cu salariul, pentru că în felul ăsta îl încurajez pe omul care poate să muncească și poate să aducă valoare societății să se ducă la pensie, ceea ce, din păcate, mulți magistrați au făcut-o în momentul în care erau la vârful experienței lor profesionale. Deci, ăsta e un lucru pe care niciodată n-am spus altceva, faptul că pensiile în raport cu salariul trebuie să fie reduse, faptul că vârsta de pensionare e mult prea mică, 48 de ani, din același motiv, că la 48-50 de ani oamenii sunt în plină putere”, a explicat el.
În același timp, președintele a ținut să apere munca magistraților, spunând că aceștia au fost supuși unei presiuni enorme și că discursul public ostil la adresa lor slăbește democrația.
„Magistrații chiar au muncit mult, mult în anii ăștia. Vă imaginați, pentru cine n-a fost într-o sală de judecată, vine judecătorul, se așază pe scaun sau complet, în fine, și cu o jumătate de oră mai devreme vine o doamnă grefier sau un domn grefier cu un cărucior de supermarket care este plin de dosare și oamenii trebuie să se raporteze la toată informația care este în căruciorul ăla de dosare. Și asta este un fapt. De ce suntem noi acolo? Că nu funcționează administrația, că ministerul nu a... E o discuție întreagă. Dar faptul că oamenii ăștia au fost tuturor solicitați tot timpul ăsta, asta e un fapt și pe care ar trebui să-l recunoaștem. Și mai e o chestiune: nu cred că este sănătos, bineînțeles că așa, dacă aș fi politicianist, aș constata că m-aș uita la sondaj, aș constata că lumea urăște magistrații și atunci aș intra și eu în corul ăsta - „hai să înjurăm magistrații”. Nu cred că e sănătos pentru democrație ca oamenii să aibă atitudinea asta față de magistrați. Mai e o chestiune că se confundă adesea magistratura cu partea de penal. Și aici avem, bineînțeles, multe restanțe. Dar așa cum am spus, sunt mulți oameni care au muncit foarte mult. Deci, trebuie să avem o atitudine echilibrată„, a spus Nicușor Dan.
În ceea ce privește calendarul reformei, Nicușor Dan a precizat că există consens asupra reducerii pensiilor, dar diferențe în privința ritmului de creștere a vârstei de pensionare, unde el a propus o soluție de compromis.
„Am avut o singură discuție - care a fost foarte consistentă din toate părțile - și în care, cum am spus, toată lumea a agreat că trebuie să reducem pensiile. Bineînțeles că gradul de reducere diferă, dacă te uiți la guvern, dacă te uiți la magistrați. Aici a fost un punct de discuție și după aceea a fost discuția pe cât de graduală să fie trecerea către vârsta de pensionare de 65 de ani. O primă propunere a guvernului spunea că la câți ani îți mai rămân până la pensie să ai de cinci ori mai mult, adică dacă mai ai trei ani până la pensie, să lucrezi 15 ani. Magistrații ar fi vrut că, dacă mai ai la fiecare an pe care îl mai ai până la pensie, să lucrezi încă o jumătate de an. În legea actuală sunt patru luni. Și eu am considerat rezonabil un an la un an, ca să îi împace și pe unii, și pe alții”, a mai spus președintele.
Citește și:
Președintele Nicușor Dan - „Nu trimitem oameni în Ucraina, vom sprijini logistic operațiunile de pace”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp