Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părintele Marius Moșteanu, la ceas aniversar. La mulți ani, cu multă căldură!

ro

12 Feb, 2023 10:25 8993 Marime text
 
Părintele duhovnic Marius Moșteanu, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae, din Constanța, se află, duminică, 12 februarie, la ceas aniversar. 

Duhovnic a sute dintre credincioșii de la malul mării, preotul împlinește 58 de ani. 

Considerat demn urmaș al patriarhului Dobrogei - Arsenie Papacioc, părintele Marius Moșteanu a reușit ca, în decenii de carieră cu har, să încălzească sufletele tuturor celor care au trecut pragul frumosului lăcaș, în al cărui sfânt altar a intrat în urmă cu 26 de ani. Predicile sale de la finalul slujbelor sunt adevărate lecții de oratorie profetică, oferite pe un ton evlavios, adevărate pilde ale unui dascăl pios, înzestrat cu înțelepciunea „filtrată” de buchea Scripturii.
 
Absolvent al Facultății de teologie ortodoxă „Iustinian Patriarhul”, din cadrul Universității București (promoția 1992), Marius Moșteanu este doctor în Teologie, pentru teza sa de doctorat „Muzica bisericească în Dobrogea și la Dunărea de Jos de-a lungul veacurilor”, susținută la aceeași facultate la care a absolvit licența, fiind răsplătită, în anul 2003, cu nota maximă.
 
La terminarea facultății a fost profesor de muzică și educație muzicală la Școala generală din Cumpăna, apoi timp de trei ani diacon la Arhiepiscopia Tomisului – Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, în 1995 devenind secretar-inspector administrativ.

De asemenea, din 1998 este asistent universitar titular al Facultății de teologie ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius”.

Redacția cotidianului ZIUA de Constanța îi urează La mulți ani, cu multă căldură!  


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii