Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:59 27 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Fost senator reținut de procurorii DNA! Numele ministrului Apărării, menționat în dosar. Oficial de la DNA

ro

07 Nov, 2025 16:08 706 Marime text
DNA. Foto: Facebook/DNAProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 noiembrie 2025 a inculpatului I.M.O., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Conform unor surse, suspectul este Marius Isăilă, fost senator PSD. 

Potrivit procurorilor DNA, în datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, inculpatul I.M.O. ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul apărării și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. ROMTEHNICA S.A., cu acționar unic Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată.

Infracțiunea de cumpărare de influență a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea altor infracțiuni de corupție.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 07 noiembrie 2025, inculpatul I.M.O. va fi prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“ - conform DNA.

UPDATE: Reacția Ministrului Ionuț Moșteanu 

Lupta împotriva corupției nu e un slogan pentru mine, e o linie roșie. Recent, o persoană a încercat să îmi cumpere influența cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu Romtehnica.
Am refuzat categoric orice întâlnire cu acea persoană.
Sunt martor în dosar și sprijin pe deplin autoritățile pentru clarificarea faptelor.


Știu că deranjez multe socoteli ca ministru al Apărării și probabil de aceea s-au înmulțit atacurile și fake news-urile împotriva mea. Nu mă voi da la o parte niciun milimetru“ - a transmis ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, pe pagina sa de Facebook. 



Citește și: 

Senatorul PRU Marius Isăilă, condamnat definitiv la cinci ani și patru luni de închisoare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii