Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ordinul Ministerului Turismului privind avizarea OMD-urilor, în dezbatere publică. Care e soarta celui de la Constanța?

ro

04 Aug, 2022 00:00 1429 Marime text
  • Obiectivele OMD-ului, indiferent de nivel, sunt reprezentate, printre altele, de creșterea notorietății brandului turistic de destinație, creșterea duratei sejurului
 
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat, în dezbatere publică, ordinul pentru aprobarea procedurii de avizare a organizațiilor de management al destinației.
 
Termenul limită pentru transmiterea propunerilor este 5 august 2022, iar data încheierii consultării publice este 25 august 2022.
 
Organizația de management al destinației, denumită în continuare OMD, se constituie ca asociație, în condițiile din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare, cu personalitate juridică, de drept privat în baza avizului emis de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului.
 
Obiectivele OMD-ului, indiferent de nivel, sunt reprezentate, printre altele, de creșterea notorietății brandului turistic de destinație, creșterea duratei sejurului/turist și cresterea numărului de turiști din destinație într-un an.
 
În îndeplinirea obiectivelor, OMD-urile, indiferent de nivel, îndeplinesc următoarele activități:
a) coordonarea procesului de realizare și implementare a brand-ului destinației;
b) coordonarea și implementarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic a destinației;
c) colaborează cu celelalte organizații de management al destinației în vederea armonizării strategiilor de marketing;
d) integrează și coroborează datele statistice la nivelul destinatiei;
e) realizează cercetări de piață și studii în domeniul turismului;
f) colaborează cu celelalte instituții competente la corelarea strategiei de marketing turistic cu strategia de dezvoltare turistică;
g) contribuie la formarea resurselor umane din turism;
h) cooperează cu organisme similare la nivel național și internațional pentru promovarea și creșterea atractivității destinației turistice;
i) atrage fonduri naționale și europene prin diverse mecanisme financiare disponibile, rambursabile și nerambursabile, pentru dezvoltarea programelor turistice;
j) intră în parteneriate cu alte destinații apropiate geografic sau tipuri de produse turistice, piețe sursă pentru creșterea competitivității regionale a destinatiei.
 
Autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului monitorizează atingerea obiectivelor OMD-urilor, indiferent de nivel, prin verificarea îndeplinirii indicatorilor de performanță care sunt detaliați în strategiile de dezvoltare și marketing turistic.
 
In cazul unui OMD nou înființat, în vederea obținerii avizului emis de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului și dobândirii personalității juridice, membrii asociați încheie statutul asociației, prin act sub semnătură privată și depune următoarele documente:
  •  Statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:
    • datele de identificare ale membrilor asociați: numele, prenumele, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate pentru persoanele fizice, denumirea și codul de identificare fiscală ale persoanei juridice asociate și, după caz, domiciliul sau reședința ori adresa sediului social;
    • exprimarea voinței de asociere și precizarea scopului și a obiectivelor asociației;
    • denumirea asociației;
    • sediul asociației;
    • durata de funcționare a asociației - pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;
    • patrimoniul inițial al asociației; activul patrimonial este alcătuit din aportul în natură și/sau în bani al asociaților, în cazul aportului în natură, constând în bunuri imobile, forma autentică a statutului este obligatorie;
    • componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale asociației;
    • persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de obținere a avizului emis de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului și dobândire a personalității juridice;
    • modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat;
    • drepturile și obligațiile asociaților;
    • categoriile de resurse patrimoniale ale asociației;
    • atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale asociației;
    • destinația bunurilor, în cazul dizolvării asociației, cu respectarea dispozițiilor art. 60 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare; n) semnăturile membrilor asociați.
  • Fișa destinației turistice, gestionată de OMD, completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;
  • Proiectul de strategie de dezvoltare și marketing turistic și a planului de acțiune sau, în lipsa acestor documente, se va da o declarație pe proprie răspundere conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 că acestea vor fi elaborate și adoptate în maxim 1 an de la avizarea OMD. Declarația pe proprie răspundere va fi dată de reprezentantul legal al fiecărui membru fondator.
  • Declarație pe propria răspundere conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 sau extras de cont bancar privind constituirea bugetului minim pentru înființarea OMD. Declarația pe proprie răspundere va fi dată de reprezentantul legal al fiecărui membru fondator.
  • Proiectul structurii organizatorice a OMD-ului, care trebuie să cuprindă cel puțin un post de manager de destinație turistică.
 
OMD Constanța-Mamaia
 
În luna mai 2022, cotidianul ZIUA de Constanța prezenta pașii prin care see puneau bazele Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia – Constanța.
 
OMD a fost aprobată prin OG 15/2017 aprobată cu completări și modificări prin Legea 275/2018. Prin înființarea Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) se stabilește parteneriatul între autorități publice locale și mediul privat, iar decizia privind strategia de promovare turistică a destinației turistice locale, care implică utilizarea taxei de promovare turistică, va fi luată de comun acord.
 
La nivelul municipalității, grupul de lucru este coordonat de viceprimarul Ionuț Rusu. Proiectul aflat în consultare face referire la statutul și actul constitutiv, care trebuie agreat atât de primăria Constanța cât și de mediul de afaceri din industria turismului.

Din grupul de lucru fac parte Asociația Patronală RESTO, Organizația Patronală Mamaia-Constanța și Patronatul Marea Mamaia-Constanța.
 
Până la data de 15.06.2022, se puteau trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
 
OMD Constanța-Mamaia, în chinuirile facerii. Primăria încasează, dar nu poate justifica impactul colectării taxei de promovare asupra turismului

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii