Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 01 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

The Color Run revine la Mamaia pe 2 august 2025

ro

31 Jul, 2025 13:58 248 Marime text
Foto. OMD Mamaia ConstanțaStațiunea Mamaia va fi, din nou, gazda unuia dintre cele mai vibrante evenimente ale verii: The Color Run – The Happiest 5K on the Planet, programat pentru sâmbătă, 2 august 2025, în zona parcării Hotelului Rex.

Potrivit unui comunicat al OMD Mamaia Constanța, evenimentul revine cu un concept fresh – The Amazing Tour – și promite o experiență memorabilă pentru toți cei care iubesc mișcarea, distracția și comunitatea.
Organizat de Kick Off Events și Asociația Sport Non Stop, în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, evenimentul aduce în prim-plan sportul recreativ într-o formă inedită, combinând alergarea cu un adevărat festival al culorii, muzicii și energiei pozitive.

The Color Run Mamaia 2025 este o cursă necronometrată de 5 kilometri, accesibilă tuturor, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire fizică. Pe parcursul traseului, participanții trec prin mai multe puncte de culoare, unde sunt acoperiți cu pulberi colorate, iar la final, linia de sosire se transformă într-o zonă de petrecere în aer liber cu muzică, dans și multă voie bună.

Evenimentul va avea loc în parcarea mare din fața Hotelului Rex, punct de start și sosire, iar traseul va include zonele pietonale adiacente falezei, cu puncte de culoare și activare pe întreaga distanță.
OMD Mamaia-Constanța, partener activ în susținerea turismului activ și a evenimentelor de impact

„Suntem onorați să fim parteneri ai acestui eveniment care a devenit deja o marcă a verilor din Mamaia. The Color Run nu este doar o cursă, ci o celebrare a bucuriei, a comunității și a unui stil de viață activ. Sprijinirea acestui tip de inițiative se înscrie în strategia OMD Mamaia-Constanța de a susține evenimente moderne, care aduc plusvaloare stațiunii, atrag public divers și contribuie la promovarea Mamaiei ca destinație dinamică și atractivă.”, a declarat George Măndilă, președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Citește și: 

OMD Mamaia Constanța aduce spectacole de gală la malul mării - Festivalurile Mamaia revin între 22 și 29 august (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii