Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:37 19 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Opt cetăţeni din Irak şi Siria, printre care și copii, opriţi la frontiera cu Serbia (video)

ro

28 Jan, 2020 13:01 815 Marime text

Opt cetăţeni din Irak şi Siria, călăuziţi de un cetăţean irakian, opriţi la frontiera cu Serbia.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa - judeţul Timiş au depistat în zona de competenţă, într-un autoturism condus de un cetăţean irakian rezident în România, opt cetăţeni din Irak şi Siria. Şoferul mijlocului de transport, care i-a preluat pe cei opt cu scopul de a-i ajuta să ajungă într-un stat din vestul Europei, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În data de 27.01.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa - judeţul Timiş au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 17.00, lucrătorii Poliţiei de Frontieră au oprit, în localitatea de frontieră Gherman, un autoturism marca Ford Fiesta, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean irakian, rezident in România, în vârstă de 23 de ani.

În urma verificării mijlocului de transport, s-a constatat faptul că în interior se aflau opt persoane care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, fapt pentru care pasagerii şi şoferul au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.

În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cele opt persoane sunt cetățeni din Irak şi Siria, patru adulţi cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani şi patru minori, cu vârste între 4 şi 17 ani.

La cercetări, cetăţenii străini au declarat faptul că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind apoi preluaţi de cetăţeanul irakian din apropierea frontierei de stat şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul acestuia.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat cu privire la cei opt cetăţeni străini.


De asemenea, cetăţeanul irakian este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, cercetările fiind derulate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Galerie foto-video: Poliția de Frontieră 

Ti-a placut articolul?

Comentarii