Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:21 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oil Terminal. Consiliul de Administratie provizoriu prelungit pînă în luna iunie. Viorel Ciutureanu și directorul financiar, mandate provizorii pana in mai

ro

11 Feb, 2023 11:50 1898 Marime text
Oil Terminal
Adunarea generală ordinară a acţionarilor Societăţii OIL TERMINAL - S.A a-a întrunit în ședință la data de 16.01.2023, iar în cadrul acesteia au fost luate următoarele decizii:
 
Art. 1. Se aleg în calitate de membri provizorii ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Oil Terminal - S.A., prin metoda votului cumulativ, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu completările şi modificările ulterioare, următorii:

Cristian Florin GHEORGHE, Ramona UNGUR, Aurelian Ovidiu ANDREI, George TEŞELEANU, Emilian NICOLAE, Dragoş-Ciprian LAZARIU și Ionuţ Stelian MICU.  
 
Art. 2.Nu se revocă nimeni din calitatea de membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Oil Terminal - S.A., ca urmare a faptului că nu au fost reconfirmaţi prin vot cumulativ, în conformitate cu art. 32 pct. (7) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu completările şi modificările ulterioare.
Art.3.  Se aprobă durata mandatului administratorilor provizorii numiţi la art. 1 din prezenta hotărâre pentru o perioadă de 4 luni, conform prevederilor art. 641, alin (5) din O.U.G. nr. 109/2011 sau până la finalizarea procedurii de recrutare şi selecţie prevăzute în O.U.G. nr. 109/2011, dacă aceasta va avea loc mai devreme de 4 luni de la numirea de către A.G.O.A. a administratorilor provizorii, începând cu data de 03.02.2023.
 
Art. 4. Se aprobă stabilirea indemnizaţiei fixe brute lunare a administratorilor provizorii numiţi la art. 1 din prezenta hotărâre, egală cu de 2 (două) ori media pe ultimele 12 luni a câştigului mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate la nivel de clasă conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicată de Institutul Naţional de Statistică, anterior numirii, calculată cu respectarea prevederilor OUG nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 37, alin (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
 
Art. 5. Se aprobă forma contractului de mandat ce se va încheia cu administratorii provizorii numiţi conform la art. 1 din prezenta hotărâre.
 
Art. 6. Se aprobă mandatarea reprezentantului acţionarului majoritar, Ministerul Energiei, în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, DUMITRU Aura Gabriela, pentru semnarea contractelor de mandat cu administratorii provizorii numiţi conform art. 1 din prezenta hotărâre.
 
Art. 7.Se aprobă împuternicirea Preşedintelui de şedinţă să semneze hotărârile adunării.
 
Art. 8.Se aprobă împuternicirea directorului general al societăţii să semneze documentele necesare privind înregistrarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi pentru efectuarea formalităţilor privind publicarea acestor hotărâri.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 10 februarie 2023.
 
Despre Oil Terminal SA Constanţa
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului, platformă interogată la data de 11 februarie 2023, societatea Oil Terminal SA a fost înființată în anul 1991 și are sediul social în Constanța, pe strada Caraiman nr. 2.
 
Statul român este acționar majoritar prin Ministerul Energiei și deține 59,62% din acțiuni, iar restul de 40,38% revine unei Liste Persoane Fizice și Juridice.
 
Viorel Sorin Ciutureanu este director general, numit în funcție de la data de 02.07.2018, cu un mandat prelungit, care va expira la data de 01.05.2023. Funcția de director o ocupă Frangu Adriana, numită în funcție la data de 02.07.2018, cu un mandat care expiră în luna mai 2023.
 
Administratori ai societății sunt Gheorghe Cristian-Florin, Micu Ionuţ-Stelian, Lazariu Dragoş-Ciprian, Nicolae Emilian, Teşeleanu George, Andrei Aurelian-Ovidiu, Ungur Ramona, cu mandate care expiră în luna iunie 2023.
 
Auditor este Transilvania Audit Fiscality SRL.
Pentru anul 2020 societatea a raportat cifră de afaceri netă de 191.556.422 de lei, profit net de 3.705.483 lei şi 944 salariaţi.
Pentru anul 2021 societatea a raportat cifră de afaceri netă de 212.323.542 de lei, profit net de 5.752.696 lei şi 947 salariaţi.

PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii