Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:35 25 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Dinescu, scrisoare către președintele Iohannis, despre copiii de la Școala 29, din Constanța, luați de polițiști

ro

08 Oct, 2020 09:10 3750 Marime text


Poetul Mircea Dinescu a adresat o scrisoare Președintelui României, Klaus Iohannis, pe tema copiilor luați din curtea Școlii nr. 29 Constanța de către polițiști și amendați pentru că se aflau în incinta școlii, în afara orelor de curs.

Filmul în care poetul dă citire scrisorii a fost publicat pe platforma de socializare virtuală Facebook.

În document, poetul Mircea Dinescu face referire la situația copiilor care, în seara de 2 octombrie 2020, au fost luați de echipajele Secției 2 Poliție Constanța și transportați la sediul unității, unde au fost amendați pentru că se aflau în incinta școlii, în afara orelor de curs.

În „Scrisoare din exil“, Mircea Dinescu afirmă următoarele:


„Domnule Klaus Iohannis,

Dumneavoastră, care nu suferiți de simțul umorului, probabil că n-ați auzit bancul acela cu un profesor de liceu care, în clipa când a ajuns președinte de țară, a ajuns să prindă elevii cu duba Poliției, ca pe infractorii de drept comun.

Dacă în șase ani de zile n-ați reușit să câștigați bătălia cu aprigele closete turcești pitulate prin curțile școlilor, bine măcar că ați început să eradicați joaca de pe terenurile de sport.

În clipa când doberman-ii dumneavoastră în uniformă au prins în flagrant un grup periculos de tineri olimpici în timp ce făceau trafic de bucurie aruncând mingiile la coș, ați decis să le interziceți peștilor să mai zburde în apa râului, că de-aia a inventat Bunul Dumnezeu lacătul pe pământ: să stea atârnat la poarta lăcașurilor de învățământ și a sălilor de sport din satele pustiite ale culegătorilor de sparanghel, unde până și copiii refuză să se mai nască.



Păi, tocmai dumneavoatră, care sunteți teoreticianul lucrului bine făcut și care v-ați jucat cu elevii de-a bunul meditator, învățându-i, contra cost, după orele de program, cum să extragă cercul din pătrat, îi hăituiți acum pe strănepoții lui Einstein pe la secțiile de poliție, taxându-le părinții că, în loc să îi țină prigoniți în casă, îi lasă să respire aerul rarefiat al libertății?

Gros e că, în vrema tinereții noastre, eram pedepsiți că fugeam de la școală să tragem câte o papiroasă de tutun în spatele gării, nicidecum că veneam prea des la ea, cu gândul necurat de a face sport, că o vorbă bătrânească ne și îndemna să o ungem cu slănină, ca s-o mânânce câinii.

Și iată că, acum, au apărut animalele acestea de pradă înfometate, cu salarii babane de bugetari, care rup zgarda, năvălesc în școli și sar cu inconștiență la gâtul copiilor și îi umilesc și pe țăranii care își vând produsele pe marginea drumurilor, dar care se transformă în mielușei când e vorba să mărșăluiască, plini de considerație, pe lângă înmormântările de paradă ale roiurilor de interlopi care se înmulțesc de la o zi la alta, părând mai bine organizați, mai solidari și mai mândri decât UTC-iștii de odinioară.

Se vede treaba că zadarnic ne-ați cântat sub ferestre, la începutul kitschios al pandemiei, «Deșteaptă-te, române!».

Nu ne-am deșteptat!

Ca dovadă că rămânem în adormire chiar și acum, când se pune la cale arestarea la domiciliu a Sfintei Parascheva.

Salut!“


Amintim, Corpul de Control al Ministerului de Interne a efectuat verificări la începutul acestei săptămâni cu privire la modalitatea în care au acționat polițiștii Secției 2 Constanța în privința acestui incident.

În urma verificărilor, concluziile Corpului de Control au fost că polițiștii au acționat legal, nicidecum abuziv.

Totodată, la începutul acestei săptămâni, Sorin Mihai, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța a anunțat că directorul Școlii nr. 29 „Mihai Viteazu“ Constanța, Ion Denys Ciorgoaru, și-a dat demisia, în urma acestui incident.

Sursa foto și video: Mircea Dinescu - Facebook.com

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii