Ministrul Irineu Darău - Soluții pentru reorganizarea ROMARM, monitorizarea Programului SAFE, valorificarea resurselor minerale și promovarea turistică
Ministrul Irineu Darău - Soluții pentru reorganizarea ROMARM, monitorizarea Programului SAFE, valorificarea resurselor
168
Marime text
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, lansează patru documente de politică publică (white papers) prin care pune în dezbatere soluții pentru reorganizarea ROMARM, monitorizarea Programului SAFE, valorificarea resurselor minerale și promovarea turistică a României. Aceste documente, care stabilesc opțiunile de reformă și pașii concreți de implementare, sunt disponibile pe site-ul ministerului, la următorul link: https://economie.gov.ro/4abordaristrategice/.
„Așa cum am promis, publicăm pe site-ul Ministerului Economiei patru documente de poziționare strategică prin care punem în dezbatere soluții necesare și urgente – pentru o cât mai bună implementare. Publicăm aceste white papers pentru că trebuie să ținem cont, pe de o parte, de instabilitatea politică din România, iar, pe de altă parte, de faptul că unele decizii sunt interinstituționale. Statul român, nu un politician sau altul, este cel care trebuie să se angajeze la un proces de trei-patru ani de zile care să însemne fuziuni, eficientizări, adunarea în clustere și așa mai departe”, a declarat ministrul Irineu Darău.
Transformarea CN ROMARM într-un holding industrial strategic și operațional
Analiza arată că, în prezent, ROMARM funcționează ca un simplu intermediar comercial, având o participație sub 20% în majoritatea filialelor sale. Documentul propune reorganizarea companiei într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate (armament, navale, cercetare etc.) și condus în sistem dualist (consiliu de supraveghere și directorat) pentru asigurarea depolitizării.
Monitorizarea contribuției industriale și a localizării în Programul SAFE
Documentul stabilește cadrul metodologic prin care Ministerul Economiei va verifica modul în care sunt respectate clauzele de localizare a producției în România asumate prin acordurile de cooperare industrială. Mecanismul propus asigură monitorizarea strictă a fiecărui euro alocat producției locale.
Cadrul de acțiune pentru resursele minerale neenergetice
Documentul conturează strategia Ministerului Economiei pentru reducerea dependențelor industriale și de securitate față de importurile din țări terțe, în linie cu Regulamentul European privind Materiile Prime Critice (CRMA). Strategia este structurată pe trei piloni majori: dezvoltarea proiectelor strategice de importanță europeană, având ca punct central investiția de peste 198 de milioane de euro în extracția și procesarea grafitului pentru baterii de la Baia de Fier (SALROM), relansarea cercetării miniere prin Programul Geologic Național și remedierea daunelor ecologice provocate de mineritul istoric.
Modelul de guvernanță și finanțare pentru OMD național
Elaborat în consultare cu reprezentanții industriei, documentul prezintă opțiunile de structurare și guvernanță pentru înființarea Organizației Naționale de Management al Destinației (OMD național). Documentul propune trei variante de guvernanță (asociație de utilitate publică, fond public cu gestiune delegată prin contract multianual sau instituție publică de interes național), menite să asigure un parteneriat echilibrat între stat și mediul privat. Obiectivul este crearea unei structuri depolitizate de marketing turistic, având ca principala sursă de finanțare taxele turistice existente.
PRECIZĂRI:„Soluția pentru ROMARM este crearea unui holding industrial integrat, care să nu mai aibă 15 filiale disparate, să funcționeze în sistem dualist și să fie organizat pe clustere de activitate. În același timp, prin documentul dedicat programului SAFE, ne asigurăm că orice procent de localizare negociat în proiecte industriale se verifică ban cu ban în economia națională. În turism, ne dorim o organizație națională total depolitizată, finanțată transparent, care să facă marketing turistic exclusiv pentru interesul României. Vrem să trecem de la decizii blocate la opțiuni clare, analizate și asumate instituțional”, a subliniat ministrul Irineu Darău.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


