Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:34 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Economiei Romaero reprimit dreptul de a efectua servicii de mentenanţă pentru aeronavele civile (VIDEO)

ro

01 Nov, 2022 12:51 1118 Marime text
Ministrul Economiei. Foto: Ministerul EconomieiRomaero reprimit dreptul de a efectua servicii de mentenanţă pentru aeronavele civile, a anunţat, marţi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, într-o conferinţă de presă.

"Ieri (luni - n.r.) am avut o discuţie cu managementul companiei şi m-am asigurat că voi avea o informare la timp asupra etapelor pe care trebuie să le urmeze. Faptul că avem această licenţă nu înseamnă că toate problemele cu care s-au confruntat sunt rezolvate. Vreau să mă asigur că managementul va acorda importanţă tuturor planurilor de îmbunătăţire pentru a avea această licenţă şi a nu ne mai confrunta cu o situaţie similară", a spus ministrul.


El a precizat că au fost identificate surse de venituri pentru deblocarea fluxurilor de producţie şi plata salariilor.

"Am discutat şi de proiecte de mentenanţă, cum pot fi atrase şi cum pot fi deblocate unele proiecte unde avem multe lucrări făcute, dar mai avem nevoie de foarte puţin pentru a fi finalizate, să încasăm aceste venituri. Prin planul de restructurare pe care l-am aprobat, prin monitorizarea acestui plan şi valorificarea unor active care nu fac parte din activitatea principală a societăţii şi deblocarea acestor contracte care sunt aproape de finalizare, vom reuşi să avem lichidităţile necesare pentru deblocarea fluxurilor de producţie, asigurarea salariilor şi recuperarea acestor întârzieri. Nu putem spune că lucrul acesta se va întâmpla de mâine, dar am discutat cu echipa de conducere şi cu membrii Consiliului de Administraţie pentru a rezolva o astfel de situaţie", a susţinut Spătaru.


Ministerul Economiei este decis să facă o majorare de capital social, să vină cu un flux financiar, doar că un astfel de demers trebuie făcut de toţi acţionarii, a mai spus ministrul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii