Nicușor Dan patronează BSDA 2026 Principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare și securitate revine la București
Nicușor Dan patronează BSDA 2026: Principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare
06 May, 2026 14:04
ZIUA de Constanta
164
Marime text
164
Marime text
Președintele Nicușor Dan va patrona Black Sea Defense and Aerospace - BSDA, principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare și securitate, care revine la București în perioada 13-15 mai, pe platforma ROMAERO Băneasa.Potrivit unui comunicat transmis miercuri, cea de-a X-a ediție marchează 20 de ani de la debutul evenimentului și este cea mai amplă de până acum: peste 650 de companii expozante din 36 de țări, 7 pavilioane naționale, peste 350 de oficiali români și străini de rang înalt și peste 30.000 de vizitatori așteptați în cele trei zile, scrie Agerpres.ro.
BSDA 2026 se desfășoară într-un context de securitate europeană fără precedent
BSDA 2026 se desfășoară într-un context de securitate europeană fără precedent, influențat de războiul din Ucraina, de accelerarea proceselor de reînarmare în statele NATO și de lansarea mecanismului european SAFE, destinat consolidării capabilităților de apărare ale statelor membre. La București sunt așteptați reprezentanți politici și militari de top din regiune, miniștri ai apărării, șefi de state majore, parlamentari, ambasadori și delegații internaționale, menționează sursa citată.
Conform comunicatului, ediția din acest an confirmă transformarea profundă a câmpului de luptă modern, cu peste 100 de companii prezente în segmentul sistemelor aeriene fără pilot, al sistemelor antidronă și al aplicațiilor bazate pe inteligență artificială.
'Printre noutățile majore ale ediției se numără participarea SkyFall, una dintre cele mai importante companii ucrainene din industrie, producătorul P1-SUN, sistemul cu care, de la începutul anului 2026, au fost doborâte peste 3.000 de drone de tip Shahed, folosite de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei.
Un alt expozant de interes la această ediție este și compania Rheinmetall, care aduce la București vehiculul de luptă pentru infanterie Lynx. Achiziția a 232 de vehicule Lynx pentru Forțele Terestre Române urmează să devină cel mai mare contract de înzestrare derulat de România prin mecanismul european SAFE și unul dintre cele mai consistente programe de modernizare a forțelor terestre din regiune', arată BSDA.
Printre expozanți se numără, și în 2026, cele mai importante nume din industria globală de apărare și securitate, printre care Lockheed Martin - care revine la BSDA cu macheta la dimensiuni reale a aeronavei multirol de generația a V-a F-35, program în cadrul căruia România a contractat 32 de aeronave - Hanwha Aerospace - furnizorul obuzierului autopropulsat K9, Raytheon, Otokar, Leonardo, Rafael, ASFAT, General Dynamics, L3Harris, Elbit Systems, Thales, Damen, Hyundai Rotem, MBDA, BAE Systems, Diehl și Airbus, se precizează în comunicat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


