Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:30 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN Întrevedere cu reprezentanții industriei de apărare din Republica Coreea

ro

23 May, 2024 09:49 306 Marime text
Întrevedere cu reprezentanții industriei de apărare din Republica Coreea
 
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 22 mai, o întrevedere cu Jong-Gun Seok, șeful Administrației Programului de Achiziții pentru Apărare (DAPA) din R. Coreea. Delegația DAPA reprezintă Republica Coreea la expoziția internațională Black Sea Defence, Aerospace and Security, care se desfășoară la ROMAERO Băneasa, în perioada 22-24 mai 2024.
În cadrul întâlnirii, au fost discutate cele mai recente evoluții privind cooperarea tehnico-militară, programele de înzestrare ale Armatei României, precum și oportunitățile de colaborare între companiile din industria de apărare din România și cele din Republica Coreea.
Ministrul Angel Tîlvăr a subliniat că Parteneriatul Strategic dintre cele două state, semnat în anul 2008, constituie baza unei cooperări puternice în toate domeniile și a menționat rezultatele excelente ale vizitei recente la Seul, când a fost semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două părți.
„Situația de securitate actuală ne impune să acordăm o atenție deosebită domeniului achizițiilor pentru apărare. Pentru a răspunde noilor provocări, marcate de un avans extraordinar al tehnologiei, trebuie să întărim cooperarea cu țări avansate în domeniul producției de armament de ultimă generație, cum este Republica Coreea și să contribuim la dezvoltarea industriei naționale de apărare prin transfer de tehnologie,” a precizat ministrul Tîlvăr.
Ministrul român al Apărării a salutat prezența substanțială a companiilor sud-coreene la ediția din 2024 a expoziției Black Sea Defence, Aerospace and Security și a apreciat că acest eveniment de referință pentru piața sud-est europeană de profil a evoluat semnificativ, crescând în dimensiune și impact la nivel internațional.
 
 
 Biroul de presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii