Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu „Nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova“

ro

27 Apr, 2022 11:34 1041 Marime text
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Foto: Facebook: Vasile DîncuMinistrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, că în opinia sa nu există posibilitatea declanşării unui război în Republica Moldova.

"Ne îngrijorează ceea ce se întâmplă în jurul ţării noastre, atunci când este vorba de conflicte, în acest moment vedem o încercare de a crea un conflict în această zonă, care, după analizele noastre, nu are şanse să se dezvolte. Sigur că Republica Moldova gestionează această situaţie, sunt într-o situaţie de a verifica, de alarmă, de supraveghere a acestei situaţii, dar nu vedem ca fiind o problemă aceasta", a spus Dîncu, la Cercul Militar Naţional, conform Agerpres.ro


Întrebat de ziarişti despre cum este afectată România de declaraţiile potrivit cărora ţara noastră ar dori să anexeze Republica Moldova, Dîncu a arătat că nu suntem afectaţi şi că nu există o posibilitate de război în Republica Moldova.

"Ne afectează numai în măsura în care devenim cutie de rezonanţă pentru propaganda Moscovei. Atunci ne afectează. Ei în fiecare zi caută în războiul acesta complex, hibrid, să afecteze, să atingă opinia publică din zonă care sprijină Ucraina. Nu ne afectează şi nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova. Vă amintesc că Republica Moldova este neutră din punct de vedere militar, politic", a mai afirmat Dîncu.


AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii