Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:07 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Miniștrii apărării din statele membre ale NATO se întâlnesc la Bruxelles. Ce va discuta Vasile Dîncu cu omologii săi

ro

15 Jun, 2022 12:14 850 Marime text
foto ZIUA de Constanța
  • Reuniunea se înscrie în amplul proces de adaptare a Alianţei în contextul deteriorării fundamentale a mediului de securitate regional, european şi euro-atlantic ca urmare a invaziei Ucrainei de către Federația Rusă

În zilele de 15 și 16 iunie va avea loc la Bruxelles reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, prezidată de Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu va participa de asemenea. 

În cadrul ministerialei, discuțiile vor fi concentrate, cu precădere, pe definirea pachetului decizional şi pe perspectivele strategice ce vor conferi substanță Summit-ului NATO de la Madrid, de la sfârșitul acestei luni, pe componenta apărării.

În cadrul unei cine de lucru, miniștrii aliați vor discuta cu partenerii consacrați, Finlanda și Suedia, precum și cu cei din vecinătatea estică, Georgia și Ucraina, despre situația de securitate generată de invazia brutală a Ucrainei de către Federația Rusă și perspectiva întăririi parteneriatului NATO-UE. La cina de lucru va participa și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell.

„În prima sesiune a Consiliului Nord-Atlantic va fi discutată adaptarea pe termen mediu și lung a posturii de apărare și descurajare, iar cea de-a doua sesiune va fi dedicată aspectelor referitoare la resursele pentru apărare și finanțare comună.

Reuniunea se înscrie în amplul proces de adaptare a Alianţei în contextul deteriorării fundamentale a mediului de securitate regional, european şi euro-atlantic ca urmare a invaziei Ucrainei de către Federația Rusă“, precizează reprezentanții MApN.  


În marja reuniunii ministeriale, ministrul apărării naționale va participa la o nouă reuniune a Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina, constituit la inițiativa Statelor Unite ale Americii și prezidat de secretarul american al apărării, Lloyd J Austin.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii