Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:37 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihăiţă Ursu, numit director general al TAROM, după demisia comandantului Cătălin Radu Prunariu

ro

04 Jan, 2022 18:30 1763 Marime text
  • Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM l-a numit marţi în funcţia de director general pe Mihăiţă Ursu, membru în Consiliul de Administraţie şi fost director general al companiei în perioada iunie 2020 - iunie 2021.




Potrivit unui comunicat TAROM, Consiliul de Administraţie l-a nominalizat pe Mihăiţă Ursu în funcţia de director general în contextul în care operatorul aerian naţional se află în plin proces de transformare, demarat la începutul anului 2020, o dată cu accesarea împrumutului de salvare ca urmare a pre-notificării la Comisia Europeană a unui ajutor de stat de restructurare, informează Agerpres.





 

"Industria aeronautică din întreaga lume traversează o perioadă extrem de dificilă, de la debutul pandemiei de COVID-19, însă, cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primilor ani de criză, în special datorită ajustării operaţiunilor, restructurării personalului şi exploatării unor noi oportunităţi pe segmentul zborurilor neregulate", se precizează în comunicatul TAROM.







Consiliul de Administraţie al companiei a luat act, marţi, de demisia, din motive personale, a comandantului Cătălin Radu Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu, din funcţia de director general al companiei.



Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii